Plecarea lui Iliescu - o şansă pentru PSD

Sebastian Lăzăroiu sociolog

certitudine îl va urma o parte din electoratul cultivat cu grijă de mentorul stângii româneşti post-comuniste. Oamenii foarte săraci, foarte în vârstă, în general persoane marginalizate de jocul economic sălbatic al ultimului deceniu. Când, în 1992, deşi într-un alt context, Iliescu a făcut aceeaşi mişcare, partidul şi electoratul l-au urmat masiv, dovadă fiind scorul obţinut de FDSN în septembrie al aceluiaşi an. Cei care au rămas au format un partid minor (FSN-Roman), dar cu un uriaş potenţial de coaliţie în 1996. S-ar întâmpla acelaşi lucru în 2006? Ar fi transformat PSD-ul lui Geoană într-un actor politic de stânga fără prea mari semnificaţii în marile jocuri de putere? Va consolida Iliescu blocul de stânga în echilibru la actuala putere de centru-dreapta? Are de câştigat, de fapt, PSD din posibila ruptură provocată de Iliescu?
Să începem cu răspunsul la ultima întrebare, pentru că el va sugera şi răspunsurile la primele două întrebări. PSD va câştiga cu certitudine pe seama plecării lui Iliescu. Ar câştiga atât de mult încât partidul ar trebui să sponsorizeze o asemenea mutare politică, în caz că fostul preşedinte nu găseşte bani pentru construcţia sa. Iliescu ar putea prelua toată acea zonă marginalizată a societăţii cu un partid autentic de stânga: săracii, cei aflaţi în şomaj cronic, cei cu educaţie şi resurse puţine, cei care sunt deja învinşi de societatea capitalistă în chinurile facerii. Deşi sunt mulţi numeric, aceştia sunt greu de mobilizat la vot. Aşa că un partid care să îi reprezinte nu cred că ar obţine mai mult de 8-10% din totalul voturilor valabil exprimate. Dar acest scor nu e deloc mic. Actualul PSD va scăpa astfel de povara acestei categorii conservatoare şi mult prea înclinate spre asistenţa statului, chestiune crucială în procesul de modernizare. Căci modernizarea PSD nu înseamnă doar renunţarea la figurile corupte sau compromise, care, iată, mai cu ajutorul procuraturii, mai cu sprijinul organizaţiei centrale, dispar din prim-planul vieţii politice. Modernizarea reală a partidului, şi poate şi cea mai dificilă parte a procesului, o reprezintă orientarea spre categorii care în societăţile occidentale sunt tradiţional de centru-stânga: micul funcţionar, intelectualul, tinerii, studenţii etc. Aceste categorii au răspuns la noi, cu mici excepţii, mesajului de centru-dreapta, al cărui reper unic a fost şi pare că mai este anticomunismul. Marile teme ale societăţilor moderne nu au ajuns decât vag în discursurile politicienilor de pe malul Dâmboviţei. Dar pe măsură ce economia se va însănătoşi şi România va deveni parte bine integrată a conglomeratului european, inevitabil vor fi puse în discuţie valorile post-materialiste, unde poziţionările partidelor şi votanţilor ar trebui să se schimbe. Nu ştim ce scor va obţine PSD după plecarea lui Iliescu. Bănuim doar că va fi superior celui obţinut de noul partid de stânga şi că se va îmbunătăţi compoziţia socio-demografică a electoratului său. Un electorat activ, militant, care nu mai trebuie scos cu primarul la urne, o serie de intelectuali de marcă ce ar putea teoretiza valorile social-democraţiei româneşti. Plecarea lui Iliescu ar fi o şansă pentru PSD. Bun politician, cum îl ştim, nu ar fi exclus ca fostul preşedinte să plece chiar pentru a da această şansă de modernizare partidului pe care l-a condus, forţându-l să se re-poziţioneze mai spre centrul spectrului politic.