Piata muncii bate pasul pe loc
0Piata muncii din Romania este o piata in dezvoltare, lipsita de multe din instrumentele ce caracterizeaza o piata matura, de parghii de actiune si chiar de jucatori. In Romania exista un puternic
Piata muncii din Romania este o piata in dezvoltare, lipsita de multe din instrumentele ce caracterizeaza o piata matura, de parghii de actiune si chiar de jucatori. In Romania exista un puternic dezechilibru intre cerere si oferta, piata muncii neputand fi tratata separat de mediul economic general, fiind la randul sau un instrument functional pentru economia de piata. Este o piata cu oferta scazuta si nu foarte diversificata si respectiv cu o cerere mare, concentrata si ea pe cateva segmente. Din aceasta cauza, presiunea care apasa asupra celor implicati in sistem este foarte mare, iar mecanismul sanatos al concurentei inceteaza sa mai functioneze. Pe "piata" apar doar anumite posturi, altele fiind tranzactionate in afara pietei, adica pe o piata neagra paralela. Se transmite implicit mesajul ca nu valoarea conteaza, ci accesul preferential la informatii si oportunitati de munca. Deoarece se tranzactioneaza liber in principal posturi mai putin dezirabile, oamenii de valoare invata ca nu este loc pentru ei. Piata muncii se caracterizeaza in principal prin natura "produsului" vandut, care este munca. La cat se poate pretui o viata de munca, cum pot fi evaluate competentele si cu ce instrumente? Psihologia in general, psihologia muncii, psihologia organizationala, au creat instrumente complexe, elaborate si functionale mai ales, dar din pacate acestea nu sunt tocmai accesibile in Romania, deoarece sunt foarte scumpe. Chiar daca experienta recrutorilor poate compensa aceste deficiente, profesionistii in recrutare resimt acut lipsa instrumentelor de evaluare moderne. Chiar si un bun specialist ori muncitor, un profesionist, isi poate practic falimenta angajatorul, daca nu a fost bine selectionat. De aceea, evaluarea reala a competentelor este o problema ce nu poate fi transata decat apeland la instrumente si mijloace dedicate. Aceste instrumente fac parte din marele lant al stabilirii pretului cu care o persoana isi poate vinde timpul. Dezechilibrul dintre cerere si oferta este accentuat continuu de sistemul educational, care se adapteaza mai greu la realitatile economiei de piata. De exemplu, inca se pregatesc (generic vorbind) economisti, dar nu si oameni de business. A urma o facultate cu profil economic nu inseamna mare lucru, o scoala de afaceri avand cu totul si cu totul alta programa. Iata de ce, pentru marile companii, o diploma de MBA (Master Business Administration), chiar daca absolventul are la baza, de exemplu, chimia, valoreaza mai mult decat o diploma de economist. In plus, din inertie, sistemul pregateste oameni pentru profesii pentru care exista deja candidati cat pentru 10 generatii. Din acest motiv se cronicizeaza somajul, oamenii fiind greu de recalificat si, evident, acest lucru dureaza. Piata muncii depinde foarte mult de mediul economic prin generarea de locuri de munca, reglementari legale, fiscalitate. Daca acestea sunt mai greu de imbunatatit in timp, macar mentalitatea angajatorilor ar putea suferi transformari pozitive, prin apelul la profesionistii in resurse umane, la agentii specializate si la cursuri de perfectionare. Destul de putini angajatori inteleg exact schimbarea de paradigma pe care o presupune tranzactia de competente, dar nici sistemul oficial nu-i ajuta. Pentru aceasta ar trebui construit un sistem de certificare a competentelor, cu ciclu foarte scurt. Exista mari deosebiri intre ocupatie, functie, meserie si profesie. Calificarile profesionale formate de sistemul de invatamant nu mai sunt suficiente. Se cere in plus, chiar si pentru pozitii nondecizionale: comunicarea, colaborarea, lucrul in echipa, initiativa, creativitatea, asumarea responsabilitatilor, intelegerea interactiunilor complexe, a sistemelor relationale, utilizarea calculatorului in activitatea cotidiana. In concluzie, deoarece schimbarea incepe de la oameni, oportunitatile trebuie prinse "din mers", pentru ca societatea informationala a mileniului 3 se bazeaza pe dinamism si adaptare. Psiholog Sorin Faur ADECCO Romania SRL Dr. Felix nr. 59 Tel: 223.46.88 www.adecco.com























































