Peste 7 miliarde lei - prejudiciu din afaceri ilegale cu petrol | adevarul.ro

Peste 7 miliarde lei - prejudiciu din afaceri ilegale cu petrol

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Politistii timisoreni au finalizat cercetarile intr-un dosar in care doi cetateni ungari si un roman sunt acuzati de producerea unui prejudiciu de peste sapte miliarde de lei, prin derularea unor

Politistii timisoreni au finalizat cercetarile intr-un dosar in care doi cetateni ungari si un roman sunt acuzati de producerea unui prejudiciu de peste sapte miliarde de lei, prin derularea unor afaceri ilegale cu produse petroliere, informeaza Inspectoratul General al Politiei. Potrivit sursei, ofiterii Serviciului Cercetari Penale din cadrul Inspectoratului Politiei Transporturi Timisoara au stabilit ca, in perioada martie 2000 - martie 2001, Surman Istvan, sub identitate falsa (Mullner Janos), in calitate de administrator unic al SC Mullner SRL Arad, in complicitate cu Ion Rauta, fost sef al Serviciului desfacere al rafinariei Petrotel, a achizitionat de la rafinariile Lukoil si Vega Ploiesti, precum si din depozitele SC Romoil SA Brasov si Petrom Arad, o cantitate totala de 1.922 de tone de produse petroliere, scutite de la taxa fondului special al drumurilor, pe care a valorificat-o ca motorina, incluzand in pret taxa de drum. Aceste activitati comerciale nu au fost evidentiate in activitatea firmei, prejudiciul creat statului prin neplata impozitului pe profit si TVA fiind de 4.623.050.000 de lei, iar prin valorificarea motorinei si includerea in pretul de cost a taxei de drum, fondul special al drumurilor a fost prejudiciat cu 2.453.726.000 lei. Mullner Ianos, Surman Istvan si Ion Rauta sunt cercetati de evaziune fiscala, fals intelectual, inselaciune in forma agravanta si fals privind identitatea. Prejudiciul nu a putut fi recuperat deoarece Surman s-a sustras urmaririi penale, fiind dat in urmarire generala si in consemn la frontiera, iar Rauta este arestat. Dosarul acestei cauze a fost inaintat Parchetului Curtii de Apel Timisoara, cu propunerea de trimitere in judecata in lipsa a lui Surman.

Top articole

Partenerii noștri