Pe scurt
0Transport Zboruri zilnice de la Timişoara la Frankfurt Compania aeriană Carpatair va creşte, din 28 octombrie, numărul zborurilor de la Timişoara la Frankfurt am Main, de la 3 la 7 pe
Transport
Zboruri zilnice de la Timişoara la Frankfurt
Compania aeriană Carpatair va creşte, din 28 octombrie, numărul zborurilor de la Timişoara la Frankfurt am Main, de la 3 la 7 pe săptămână, operatorul ajungând astfel la un total de 24 de zboruri spre diferite destinaţii din Germania. Zborurile zilnice spre Frankfurt am Main vor pleca din Timişoara la ora 12:10, urmând ca decolarea de pe aeroportul german să aibă loc la ora 15:00, a anunţat, marţi, operatorul. În afară de cele şapte zboruri spre Frankfurt, Carpatair are 12 zboruri spre Munchen, şase spre Stuttgart şi şase spre Dusseldorf. (Mediafax)
Agricultură
Reducerea fondurilor UE, în decembrie
Comisia Europeană va decide, până la începutul lunii decembrie, dacă reduce cu 25% fondurile alocate României în acest an pentru plăţile agricole pe hectar, a declarat Michael Mann, purtător de cuvânt al CE pe probleme de agricultură şi dezvoltare rurală. Decizia privind fondurile pentru plăţile la hectar, care se ridică la circa 440 de milioane euro în acest an, va fi luată după finalizarea analizei rezultatelor misiunii de audit a experţilor CE la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), în perioada 3-7 septembrie. "Încă analizăm rezultatul misiunii. Când vom termina această analiză, vom face o propunere. Comisia trebuie să decidă până la începutul lunii decembrie dacă reduce sau nu fondurile", a spus Mann. (Mediafax)
Investiţii
Parcul industrial Timiş, ocupat integral
Suprafaţa Parcului Industrial şi Tehnologic Timişoara (PITT), înfiinţat în 2004, este ocupată integral, valoarea investiţiilor angajate de firme fiind de circa 28 milioane de euro, a declarat, marţi, preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc. Potrivit acestuia, termenul pentru ocuparea parcului, inaugurat în 2004, era de cinci ani, iar în mai puţin de trei ani, parcul s-a ocupat sută la sută. Investitorii cei mai importanţi în PITT sunt Willy Kreutz, cu aproximativ opt milioane de euro, Iorom Industriy, cu peste cinci milioane de euro, şi West Tipo International şi Transatlantica, cu o investiţie de peste două milioane de euro. (Mediafax)
Finanţare
Împrumut Transgaz de 100,6 milioane de lei
Transgaz Mediaş organizează marţi o licitaţie în vederea contractării unui credit în valoare de 100,6 milioane de lei pentru o perioadă de cinci ani. Instituţiile bancare interesate să participe la licitaţie trebuie să fi înregistrat profit în ultimii trei şi să aibă un capital de cel puţin 300 milioane de lei. Bugetul de investiţii al Transgaz vizează alocarea, în acest an, a sumei de 188 milioane de lei pentru modernizarea şi extinderea conductelor de înaltă presiune. Printre proiectele noi asumate în programul de investiţii ale companiei se numără şi aprovizionarea cu gaz metan a litoralului Mării Negre, Nădlac- Arad, Giurgiu-Ruse (Bulgaria), Jibou-Cluj şi localitatea Urziceni. (Mediafax)
Companii
Probleme cu comenzile de Logan, în Iran
Renault ia toate măsurile necesare pentru a acoperi cererea de autoturisme Logan din Iran, din producţia locală, în condiţiile în care 89.000 de cumpărători au plătit deja pentru livrarea vehicululelor, în pofida crizei de lichidităţi care afectează piaţa iraniană, transmite Reuters. Pelata a afirmat că Renault trebuie să majoreze capacitarea de producţie pentru Logan, iar grupul francez a semnat, recent, un acord în acest sens pentru construirea unei fabrici auto în Maroc, dar, pe termen scurt, acest proiect nu va elimina problemele de producţie. "Trebuie să găsim o soluţie împreună, nu ne putem dezamăgi clienţii, care au scris cecuri şi trebuie să primească ori o maşină, ori banii înapoi", a spus Pelata. (Mediafax)
Investiţii
Magazine Kika, în Bucureşti şi Timişoara
Timişoara şi Oradea sunt următoarele două oraşe vizate de retailerul de mobilă şi decoraţiuni interioare Kika din Austria, pentru deschiderea de magazine, primul pe listă fiind Bucureştiul, unde inaugurarea este preconizată pentru vara sau toamna anului viitor. Până în prezent, compania a obţinut autorizaţia de construcţie a magazinului din Bucureşti, următoarele oraşe vizate fiind Timişoara şi Oradea, a declarat directorul adjunct al Kika, Paul Koch, într-un interviu acordat agenţiei de presă Medianet din Austria. El a adăugat că principalele piedici în extinderea companiei în Europa de Est sunt obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi găsirea terenurilor. Magazinul din Capitală va fi amplasat în zona de Nord-Vest, în zona comercială Militari. (Mediafax)
Companii
Nou şef al General Electric pe România
Cristian Colţeanu a fost numit noul director executiv al General Electric pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat ieri compania. Acesta are o experienţă de peste 30 de ani, atât în domeniul afacerilor internaţionale, cât şi în sectorul guvernamental. Până în 2007, a fost Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Italia. Colţeanu îl înlocuieşte pe Dan Ionescu, care s-a pensionat la sfârşitul lunii august, anul acesta. GE este prezentă în România din 1984. (Teodora Vasâlca)
Companii
Brother România vrea afaceri de 4,5 milioane euro
Reprezentanţa din România a producătorului japonez de imprimante şi maşini de cusut Brother estimează pentru anul fiscal 2007/2008, care se va încheia la 30 martie anul viitor, o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de intervalul financiar precedent. "Ne orientăm în special pe segmentul multifuncţionalelor cu cerneală sau cu laser, precum şi pe imprimantele laser. Circa 90% din cifra noastră de afaceri provine din segmentul echipamentelor de birou, iar restul de 10% din maşinile de cusut casnice", a declarat directorul Brother România, Radu Crahmaliuc. (Mediafax)
Privatizare
Privatizatizarea Tractorul, anchetată de UE
Comisia Europeană (CE) a început o investigaţie cu privire la posibila încălcare a tratatului Uniunii Europene referitor la un eventual ajutor de stat acordat de către autorităţile din România la privatizarea uzinei Tractorul Braşov. Comisia Europeană a cerut României să suspende acordarea oricăror ajutoare nelegale până când autorităţile europene vor decide cu privire la compatibilitatea acestora. Potrivit instituţiei, autorităţile de la Bucureşti au condiţionat privatizarea Tractorul de menţinerea unui anumit nivel al activităţii economice, pe o perioadă de zece ani, şi reangajarea foştilor angajaţi ai uzinei. (Mediafax)























































