Pe DN1 se circulă bară la bară
0Traficul rutier se desfăşoară greu pe DN1, în dreptul hipermarketului Metro Ploieşti, în judeţul Prahova, din cauza ceţii foarte dense, informează un comunicat al Inspectoratului General al
Traficul rutier se desfăşoară greu pe DN1, în dreptul hipermarketului Metro Ploieşti, în judeţul Prahova, din cauza ceţii foarte dense, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Centrul Infotrafic al Poliţiei semnalează şi producerea a două tamponări pe carosabil, din această cauză circulaţia desfăşurându-se pe o singura bandă.
Şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic şi să conducă cu atenţie sporită şi viteză redusă, pentru evitarea evenimentelor nedorite.























































