Păstrăvul şi monarhia, simbolurile Festivalului Gurghiului
0Prefectura Mureş a început o corespondenţă cu Casa Regală, pentru a reuşi să-l aducă pe regele Mihai ca invitat de onoare la Festivalul Văii Gurghiului."Invitatul de onoare al festivalului va
Prefectura Mureş a început o corespondenţă cu Casa Regală, pentru a reuşi să-l aducă pe regele Mihai ca invitat de onoare la Festivalul Văii Gurghiului.
"Invitatul de onoare al festivalului va fi Majestatea Sa Regele Mihai I, care este oricum acasă", a declarat, ieri, prefectul Ciprian Dobre. Dacă regele Mihai va accepta invitaţia, va deschide festivalul şi va transmite un mesaj participanţilor. După ultima discuţie purtată cu reprezentanţii Casei Regale, gazdele au aflat că regele va pleca împreună cu familia în Italia în 18 septembrie. Festivalul se desfăşoară în 16-17 septembrie.La fel ca la Festivalul Văii Mureşului, şi la acest festival mititeii şi produsele neautentice sunt interzise. În schimb, produsele din păstrăv vor avea întâietate. Festivalul, care va avea sloganul "Valea... pe Valea Gurghiului", va fi organizat în apropierea Castelului de vânătoare de la Lăpuşna, construit de Casa Regală a României în urmă cu aproape 80 de ani. Prefectul a numit această zonă "Valea regilor, preşedinţilor şi şefilor de state", deoarece toţi s-au perindat pe aici la vânătoare, de la Carol al II-lea până la Ceauşescu. Acum este locul favorit al lui Ion ţiriac, Adrian Năstase şi alţii. "De altfel, când am anunţat că intenţionez să fac drumul până la Lăpuşna, care este acum deplorabil, mi s-a sugerat să-l las aşa, că cu jeep-urile se poate intra", a mai spus prefectul.























































