Participare-record la alegerile din SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Participarea americanilor la alegerile prezidenţiale de marţi a atins un nivel-record, arată datele furnizate de mai multe surse preluate de AFP, transmite Agerpres.

Potrivit site-ului RealClearPolitics, la scrutin au participat aproape două treimi dintre alegătorii înscrişi pe liste, mai precis 64,1%, nivel care nu a mai fost atins din 1908.

Sondajele efectuate la ieşirea de la urne citate de postul de televiziune CNN indică pe de altă parte că Barack Obama, primul afro-american ales preşedinte al SUA, a obţinut sprijinul a 43% dintre alegătorii albi, pe ansamblu, şi a 54% dintre albii cu vârsta sub 30 de ani. În rândul negrilor, Obama a obţinut 96% din opţiuni, potrivit CNN.

În statul-cheie Florida, care are 11,2 milioane de locuitori, participarea la vot în ziua alegerilor prezidenţiale s-a ridicat la 72%, mobilizare care a înclinat balanţa în favoarea lui Obama, după ce în 2004 aici a câştigat republicanul Bush - au arătat cifrele publicate de autorităţile din stat.

Nivelul de participare la vot a depăşit de altfel 70% şi în alte state-cheie, capabile să stabilească majoritatea necesară de voturi în Colegiul electoral, cum sunt Missouri, Carolina de Nord sau Ohio.

Pentru a fi ales, preşedintele SUA trebuie să aibă de partea sa 270 de mari electori din totalul de 538 din colegiul electoral. Potrivit canalului de televiziune CBS miercuri seara Obama putea deja conta pe susţinerea a 349 de electori, iar McCain pe doar 163.

În 1960, când a fost ales John F. Kennedy, participarea la vot a fost de 63%, pentru ca la realegerea lui George W. Bush, în 2004, să ajungă la 55,3%.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite