Părintele ieromonah Dimitrie: Alegerea Patriarhului va fi grea
Alegerea noului Patriarh va fi grea pentru că fiecare dintre cei care se numără printre cei vizaţi pentru a fi posibili candidaţi sunt personalităţi pentru Biserică, a afirmat
Alegerea noului Patriarh va fi grea pentru că fiecare dintre cei care se numără printre cei vizaţi pentru a fi posibili candidaţi sunt personalităţi pentru Biserică, a afirmat părintele ieromonah Dimitrie, slujitor la Catedrala Patriarhală.
Viitorul Patriarh trebuie să aibă calităţi de ordin spiritual, moral, dar şi calităţi de păstor duhovnicesc şi organizator, a subliniat el.
'Avem nevoie de un Patriarh care să aibă toate aceste calităţi. Dintre toţi cei care vor candida sunt sigur că toţi întrunesc aceste condiţii', a adăugat clericul.
Părintele Dimitrie şi-a exprimat convingerea că acela care va fi ales nu va fi contestat de oamenii Bisericii, deoarece este vorba despre 'o alegere sub influenţa Duhului Sfânt'.
'Sfântul Sinod alege sub inspiraţia Duhului Sfânt şi, spre deosebire de alegerile şi gândurile omeneşti, Duhul Sfânt o să-i călăuzească pentru a fi ales cel care va fi mai vrednic şi mai folositor pentru Biserica Ortodoxă Română', a subliniat părintele.




















































