De ce a fost amendat cu 97.000 de euro un proprietar care și-a ținut cabana de lux doar pentru vacanțele personale
Un proprietar al unei cabane de lux din stațiunea elvețiană Zermatt a fost condamnat la o amendă de aproximativ 97.000 de euro, după ce și-a închiriat proprietatea turiștilor doar câteva săptămâni pe an sau chiar deloc.

Bărbatul, cetățean elvețian, a cumpărat în 2016 o cabană în complexul rezidențial de lux „7 Heavens”, prin intermediul unei societăți pe acțiuni. Potrivit publicației elvețiene 24Heures, proprietarul nu a respectat obligația de exploatare comercială a imobilului, înscrisă în Registrul funciar.
Condiția fusese impusă încă de la eliberarea autorizației de construire și prevedea închirierea regulată a proprietății către turiști. Astfel, cabana nu putea fi utilizată exclusiv ca reședință secundară pentru vacanțele personale ale proprietarului.
Cabana a fost închiriată doar două-trei săptămâni pe an
Începând din 2017, proprietatea a fost închiriată cel mult două-trei săptămâni pe an, iar în anumite perioade nu a fost închiriată deloc. În urma acestei situații, municipalitatea din Zermatt a sesizat justiția.
Instanța a stabilit o sancțiune de 30 de zile-amendă, fiecare în valoare de 3.300 de euro, reprezentând nivelul maxim prevăzut de lege. Valoarea ridicată a unei zile-amendă reflectă situația financiară a proprietarului, estimată la venituri nete lunare de aproximativ 97.000 de euro sau la o avere de ordinul mai multor milioane de euro
Pedeapsa de 97.000 de euro, cu suspendare
Deși valoarea sancțiunii este considerabilă, executarea pedepsei a fost suspendată pentru o perioadă de doi ani. Prin urmare, dacă proprietarul respectă în acest interval obligațiile legale, nu va fi nevoit să achite cei 97.000 de euro
Acesta trebuie însă să plătească o amendă efectivă de peste 10.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile de judecată.




















































