Pagina cititorului: „Citesc ziarul în fiecare dimineaţă“
0Orădeanul Alexandru Bere are 62 de ani şi este pensionar. El citeşte ziarul „Adevărul“ de mai bine de şapte ani şi spune că, pe vremea când era salariat, îşi începea fiecare dimineaţă răsfoind paginile cotidianului „Adevărul“, la care era abonată compania pentru care lucra.
După pensionare, a decis să se aboneze el însuşi la ziar, fiindcă avea în continuare nevoie de informaţii proaspete, abordate în mod obiectiv, fără exagerări. „Cel mai mult îmi plac editorialele, dar apreciez şi secţiunea dedicată invitaţilor speciali", spune Alexandru Bere.
Orădeanul citeşte cu interes secţiunea financiară, dar şi paginile de sport. Alexandru Bere spune că şi-ar dori să găsească în „Adevărul" mai multe articole despre poveştile de viaţă ale unor persoane care au reuşit prin forţele proprii, dar şi despre cultură, istorie şi civilizaţie. De ziarul „Adevărul" l-au apropiat şi revistele „Rahan", fiindcă sunt preferatele nepoţilor săi.
Editorialul cititorului: Nu vă distrugeţi copiii!
Se poate remarca, în ultima perioadă, o creştere semnificativă a abandonului copiilor în România. Acest fenoment trebuie să atragă un semnal de alarmă cu ceea ce se întâmplă cu noua generaţie. Ultimul caz revoltător: fetiţa care s-a înfometat până la moarte, în încercarea de a-şi aduce înapoi mama, plecată în Spania. Mai înainte, o bunică, a cărei fiică a plecat la muncă în altă ţară, vine să-şi lase nepoţii la centru de plasament, pentru că aceştia mâncau prea mult şi mama nu le trimite bani! Mai de mult, soţii Rotariu au adoptat o fetiţă care a fost bătută crunt de bunica sa, care a şi primit opt ani de închisoare pentru această faptă. Fetiţa fusese abandonată la bunică de o mamă care s-a dus să muncească şi a dispărut.
Sunt doar câteva cazuri, statisticile arată 85.000 de copii care au cel puţin un părinte plecat din ţară, dintre care 1.000 sunt în centre speciale! Orbiţi de aşa-zisa bogăţie pe care o aduc în ţară cei plecaţi să muncească afară, unii nu văd esenţialul: copiii aceştia sunt copii traumatizaţi, afectaţi psihic şi care probabil au nevoie de mult timp ca să-şi revină. La ce foloseşte, atunci, să munceşti afară pe sute de euro - salariu de mizerie pentru un spaniol, italian - dacă îţi abandonezi copilul sau îl laşi pe mâna rudelor prea bătrâne sau prea puţin interesate ca să îl crească? Cum pot banii aceia - în caz să sunt trimişi copiilor - să acopere traumele produse?
O fi sărăcia o scuză în a pleca şi munci la negru sau pe bani acceptaţi doar de români, dar se impune din partea statului un minim control. Şi o oprire a unuia dintre părinţi acasă, lângă copiii lui! E absurd să ne bucurăm că mai intră un miliard de euro anual din banii celor plecaţi, dar să nu vedem răul făcut de aceştia propriilor copii şi, implicit, societăţii româneşti, văduvită şi de taxele, şi impozitele pe care românii le-ar fi plătit aici!. Florentin Deac