Pagina cititorului: „Citesc mai uşor un ziar tipărit“

Raluca are 23 de ani şi este din Timişoara. A participat la numeroase concursuri de miss şi a pozat pentru reviste glossy. Este studentă la Facultatea de Jurnalistică şi este interesată de ce se întâmplă în jurul ei. Astfel, şi-a rugat părinţii să se aboneze la „Adevărul“.

 „Am optat pentru ziarul «Adevărul» deoarece este unul dintre puţinele ziare serioase care au mai rămas pe piaţă. Pe de altă parte, chiar dacă pare ciudat, dimineaţa îmi este mult mai uşor să citesc un ziar tipărit decât online. Îmi place ziarul deoarece abordează chestiuni locale, dar şi naţionale şi internaţionale", mărturiseşte Raluca Boancă.

Ea spune că părinţii ei sunt fericiţi că, odată cu abonamentul la ziar, primesc şi colecţia de cărţi. „La preţul acesta nu găseşti în altă parte cărţi de foarte bună calitate şi care trebuie să fie în orice bibliotecă", a mai spus Raluca.

Editorialul cititorului: Copiii patriei pierdute

Există în Târgovişte, chiar în blocul unde locuiesc, un copil minune. Vă asigur că nu este o vorbă-n vânt. Şi cu toate că eu, unul, am unele îndoieli în privinţa asta, cazul Anei-Maria Radu, elevă în clasa a V-a la celebrul Colegiu Naţional „Ienăchiţă Văcărescu", mi-a schimbat oarecum percepţia asupra fenomenului. La trei ani ştia să scrie şi să citească româneşte, dar şi în engleză, aşijderea, încă din grupa pregătitoare de la grădiniţă, a câştigat, în clase primare fiind, premii naţionale şi internaţionale şi la matematică, şi la literatură, şi la pictură. Este elevul, deci, cu cele mai multe izbânzi precoce din istoria seculară a colegiului.

Sunt convins că nu este un caz unic pe plaiul care a dat umanităţii un noian de minţi geniale. Dar într-o Românie haotizată, aflată în moarte clinică, valorile sunt tratate cu „hai sictir!". De aici vine şi teama mea că autenticii copii minune fie că vor trebui ca la vârsta marilor afirmări să-şi ia lumea în cap, valorificându-şi genialitatea în orizonturi yankee sau poate, hăt, prin „ţara soarelui răsare", ori să fie tratate cu „dispreţul suveran" al indiferenţei. Mi-e teamă că şi nepoţii mei mă vor lăsa cu ochii în zarea dorului, pentru că deja mi-au mărturisit că simt ghesul de a se duce pe la universităţi cu vechime şi ştaif din Occident.

Şi ce pot face eu când şeful suprem al statului îi îndeamnă pe românii tineri să dea bir cu fugiţii, iar ministrul treburilor educative a fabricat o... funebră lege a învăţământului, aruncând şcoala românească într-o stare browniană? Habar n-am! Nu ştiu. Toată pedagogia care mi s-a băgat în cap în facultate s-a dus dracu'. Aşa că, şi pentru Ana-Maria Radu, şi pentru nepoţii mei iubiţi n-am ce mesaj plin de înţelepciunea senectuţii şi de fierbinte patriotism să le transmit. Îmi pare rău. Îi rog să mă ierte. Ei sunt copiii patriei pierdute. Sper să aibă inteligenţa şi bunul simt să se descurce pe cont propriu şi cu... geniu. Dr. George Coandă