Reforma în administrație: 30% mai puține posturi în prefecturi și scheme de personal reduse în toate primăriile
0Proiectul de ordonanță de urgență privind reforma din administrație prevede reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi comunicat de către prefecturi, dar nu mai mult de 20% din posturile ocupate, precum și reducerea numărului de angajați din primării în funcție de numărul de locuitori.

Prin propunerile de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, se intenționează reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi comunicat de către instituția prefectului, dar nu mai mult de 20% din posturile ocupate, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Potrivit acesteia, în termen de 20 de zile de la publicarea ordonanței de urgență, prefecții vor comunica numărul maxim de posturi astfel stabilit către fiecare unitate administrativ-teritorială. Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, aparatului de specialitate al consiliului județean, precum şi instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
„Prin aceste măsuri se crează premisele optimizării atât a resurselor umane, pe de o parte, cât și a resurselor bugetare ale autorităților administrației publice locale”, se arată în document.
În același timp, având în vedere că numărul de locuitori din unele comune din România au depășit cu mult numărul de 20.000 se introduc două noi grupe: între 20.000 – 50.000 și peste 50.000 locuitori, care va permite acestora să aibă un număr mai mare de posturi care să deservească cetățenii ce locuiesc pe raza administrativ-teritorială a acestora.
Un polițist local la fiecare 1.200 de locuitori
De asemenea se redimensionează numărul de polițiști locali, în funcție de dinamica socială, respectiv de situația demografică a unităților administrativ teritoriale:
a) un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
b) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti;
c) unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din venituri proprii. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali. Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut şi utilizat numai pentru serviciul public de poliţie locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean;
d) numărul maxim de posturi rezultat cuprinde funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.

Coaliția a decis în ședința de luni să adopte reforma administrației
Coaliția a decis în ședința de luni să adopte reforma administrației și pachetul de relansare prin ordonanță de urgență după ce se încheie procesul de avizare, potrivit unui comunicat al guvernului. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%.
În domeniile educație, sănătate, cultură și apărare, reducerile nu vor viza salariile specialiștilor, ci fiecare minister va putea să găsească modalitatea proprie de atingere a țintei de reducere, nu exclusiv din fondul de salarii, potrivit explicaților guvernului.
De asemenea, ministerele și instituțiile care au început deja să își scadă cheltuielile nu vor trebui să mai aplice o reducere cu 10% față de bugetul din 2025, ci doar cu diferența până la 10%.
În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale.
În Coaliție s-a discutat la un moment dat și despre eliminarea normei de hrană pentru bugetari, estimându-se că măsura ar aduce o economie de aproximativ 2,5 miliarde de lei. Propunerea nu a fost însă agreată de toți actorii guvernamentali și nu se regăsește în proiectul de ordonanță privind reforma administrativă pus în dezbatere de Ministerul Dezvoltării.
Executivul nu a anunțat o dată exactă pentru adoptarea ordonanței de urgență, dar data probabilă este joi, 19 februarie






















































