Pagina cititorului

Lotte Safta recunoaşte că nu a fost dintotdeauna interesată de presă. Băieţelul ei de doar şapte anişori a determinat-o însă să-şi facă abonament la ziarul „Adevărul“.

„Îmi plac paginile de actualitate"

 „De când au apărut cărţile cu poveşti pentru cei mici, pot spune că am devenit un cititor fidel al ziarului. Nu trece o zi să nu citesc fiecare pagină, mai puţin sportul, recunosc", a explicat arădeanca. Are acasă aproape toată colecţiile de cărţi de la „Adevărul" şi spune că niciodată nu s-a gândit că, datorită micuţului ei, va deveni dependentă de ştiri. „Îmi plac în special paginile de actualitate şi eveniment din ţară. Mereu am regăsit şi poveştile arădenilor ori alte întâmplări care au avut loc aici. Cred că este un ziar complex, cu multă informaţie utilă care ne ajută să fim la zi cu noutăţile", a adăugat Lotte. Arădeanca şi-a făcut deja un obicei: în fiecare dimineaţă, înainte să plece la serviciu, îşi bea cafeaua citind ziarul ei preferat. Acum aşteaptă cu nerăbdare şi celelalte cărţi şi DVD-uri care vor apărea cu ziarul şi spune că nu are de gând să renunţe la abonament.

Sindromul „Maradona"

Suntem un neam de „microbişti". Asistăm, constatăm şi, în funcţie de tabără, aplaudăm sau huiduim. Fair-playul nu are nicio relevanţă. De partea noastră, orice mijloc (şi aici înţeleg ofsaid, fault grosolan, cumpărat arbitri, tragere de timp, până la „Mâna lui Dumnezeu) sunt nu numai legale, ci de-a dreptul providenţiale. Şi orice ar pune în pericol acea „victorie" este imoral, de condamnat, huiduit. Este modul nostru de a „participa", de a ne „implica". Desigur, viaţa socială, viaţa politică împlică participare. Or, asta ar însemna să îţi sufleci mânecile (chiar şi metaforic). Nu e mai bine să stai în tribună (încă mai bine pe sofa, în fata televizorului)? Eventual, postările pe internet ne dau impresia de „implicare", de „participare". Lăudăm sau huiduim. Singurul efort este cel de a-ţi găsi tabăra.

Am numit acest sindrom „Maradona", şi nu al „microbistului" pentru că, spre deosebire de microbist, suntem capabili să schimbăm rapid tabăra. Este în funcţie de care „ne dă mai mult". Când nu ne mai dă, facem ca politicienii „trădători". Dacă îi acuzăm pe politicieni că nu au ideologie şi principii, noi, românii, cu atât mai puţin (generalizare cât se poate de reală!). Cochetăm cu „capitalismul" când ne convine, suntem „de stânga" când ne convine... În rest, suntem cât se poate de populişti. Şi ne plac - Doamne ce ne mai plac! - politicienii populişti. Alaltăieri a fost Iliescu, ieri a fost Băsescu, azi e Ponta (sau Antonescu), mâine?

Şi mai este o deosebire. Microbiştii sunt în stare să se entuziasmeze faţă de un puştan de viitor, aşteaptă de la el fapte. Facem tot posibilul să îl distrugem înainte de a face dovada calităţilor lui.

Sanis