Ordonanţele Militare explicate: răspunsurile la întrebările pe care şi le pun toţi românii. Ce putem să facem şi ce nu avem voie
0Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material cu răspunsuri clare privind situaţiile pe care cetăţenii le întâmpină în viaţa de zi cu zi şi sunt supuse prevederilor Ordonanţelor Militare emise de către autorităţi.
Ajutorităţile au realizat un material cu întrebări ale cetăţenilor privind situaţiile cu care se confruntă zilnic, la care oferă răspunsuri punctuale, pentru a se asigura că populaţia respectă ordonanţele militare în vigoare.
- Întrebare: Pot merge la serviciu, în această perioadă, şi persoanele care fac naveta? Care locuiesc în Ilfov, de pildă, şi muncesc în Bucureşti?
Răspuns: În conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, art. 1, pct. a „Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii…deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoiˮ.
Astfel, actul normativ stipulează că este permisă deplasarea între locuinţă şi locul de muncă. Nu se face menţiunea că localitatea în care se defăşoară activitatea profesională trebuie să fie aceeaşi cu cea de domiciliu. În conformitate cu exemplul oferit de dumneavoastră, un cetăţean care locuieşte în Ilfov se poate deplasa la locul de muncă din Bucureşti, cu condiţia să aibă asupra sa documentele prevăzute la art. 4 al ordonanţei menţionate mai sus, respectiv legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
- Întrebare: Cât de departe de domiciliul nostru poate fi situat cabinetul medicului specialist? Putem merge pentru acest consult de la Cluj la Bucureşti, de pildă?
Răspuns: Nu este prevăzută o limită de distanţă la care trebuie să fie situat cabinetul medical, dar recomandăm cetăţenilor să facă deplasări în scopuri medicale, altele decât urgenţele majore, doar după verificarea disponibilităţii medicilor.
- Întrebare: La ce distanţă maximă de domiciliu poate fi amplasată unitatea comercială la care putem face cumpărături? Putem merge la cumpărături, de pildă, din cartierul Berceni într-un hipermarket din Militari?
Răspuns: Prevederile Ordonanţei militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 nu menţionează o distanţă cuantificabilă, însă recomandarea pentru cetăţeni este să se deplaseze la cele mai apropiate magazine unde sunt comercializate produsele care le sunt necesare. În referire strictă la exemplul dumneavoastră, un cetăţean care locuieşte în cartierul Berceni nu poate merge la cumpărături pentru produse de strictă necesitate în cartierul Militari întrucât în zona de domiciliu există mai multe hipermarketuri similare cu cele din cartierul Militari.
- Întrebare: Un locuitor din Bucureşti ar putea să meargă, de pildă, să le ducă medicamente şi alimente părinţilor lui domiciliaţi în judeţul Vaslui?
Răspuns: Actul normativ menţionat mai sus nu impune o limită de distanţă. Referitor la întrebarea dumneavoastră punctuală, da, un cetăţean din Bucureşti poate merge în Vaslui pentru a-şi îngriji părinţii.
- Întrebare: Ce înseamnă în kilometri, de pildă, „deplasare scurtă, lângă domiciliu”? Cei care fac jogging ar trebui să alerge doar în jurul blocului sau şi pe străzile alăturate? Care e distanţa maximă permisă?
Răspuns: Activităţile fizice, sportive, trebuie realizate în jurul domiciliului sau al locului în care cetăţenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului şi nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc. De asemenea, reamintim că sunt interzise activităţile fizice colective.
- Întrebare: Animalele de companie trebuie plimbate doar în jurul blocului sau proprietarii lor pot merge şi în parcurile din apropiere? Cât au voie să se îndepărteze de domiciliu?
Răspuns: Plimbarea zilnică a animalelor de companie trebuie realizată în jurul domiciliului sau al locului în care cetăţenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului şi nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc
- Întrebare: Un producător agricol din Cluj, de pildă, poate veni să vândă cartofi în Bucureşti?
Răspuns: Legislaţia aflată în discuţie, nu impune o limită de distanţă, dar logica acestor restricţii este aceea de a evita cât mai mult contactul între persoane, tocmai pentru a limita răspândirea infectării cu noul tip de coronavirus. Astfel, deşi nu este stabilită o limită de distanţă, recomandăm producătorilor agricoli să se deplaseze pe distanţe cât mai scurte.
- Întrebare: Este permisă circulaţia persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 de ani în afara locuinţei/gospodăriei, pentru activităţile menţionate la pct. 5 şi 6?
Răspuns: În ceea ce priveşte minorii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 16 ani, deplasarea acestora în afara locuinţei trebuie efectuată sub supravegherea sau cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui legal. În contextul epidemiologic actual, recomandăm limitarea la minim a acestor deplasări.
- Întrebare: Dacă da, cine trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere în cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani şi, respectiv, în cazul minorilor între 16-18 ani?
Răspuns: În cazul minorilor sub 16 ani declaraţia trebuie completată şi semnată de unul dintre părinţi sau de tutorele legal. Minorii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani completează şi semnează singuri declaraţia pe propria răspundere, cu menţiunea că aceştia trebuie să respecte condiţiile individuale de deplasare şi că le este interzisă participarea la activităţi fizice colective. De asemenea, minorii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani vor avea asupra lor şi documentele de identitate.
- Întrebare: Pot să-mi transport cu maşina soţia/soţul la/de la serviciu?
Răspuns: Dacă apreciaţi că motivul deplasării este unul justificat, puteţi face acest lucru completând declaraţia pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit.d (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie).
După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă.
O astfel de situaţie ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de aşteptare în staţii etc.).
Pentru conducătorul auto cu vârsta de peste 65 de ani este recomandabil să evite inclusiv aceste deplasări în afara perioadei de timp 11.00-13.00.
- Întrebare: Pot să o aduc pe bunica în vârstă de peste 65 de ani de la domiciliul ei la adresa noastră de domiciliu care este situată la o distanţă mai mare, în alt judeţ?
Răspuns: Această posibilitate este prevăzută de art.1 lit. d din Ordonanţa militară nr.3. Dacă deplasarea pentru a aduce o persoană vârstnică (peste 65 de ani) este făcută în scopul de a fi îngrijită sau de a-i asigura tratament medical, recomandăm ca această deplasare să se facă cu predilecţie în intervalul de timp 11-13 sau să nu depăşească foarte mult acest interval. Atenţie la viteza de deplasare!
- Întrebare: Pot să ies pentru a-mi plăti facturile la utilităţi sau ratele la bancă, ori semnarea unor contracte la notar?
Răspuns: Dacă nu puteţi utiliza o platformă informatică pentru plata acestor utilităţi/facturi/rate puteţi face aceste deplasări întocmind declaraţia pe proprie răspundere, cu menţiunea existenţei unui motiv justificat. Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră documentele care justifică nevoia acestor plăţi (facturi, desfăşurătoare, înştiinţări de plată, pre-contracte, etc.)
- Întrebare: Pot să transport în maşina mai mult de 3 persoane?
Răspuns: Prevederea din art.3 din Ordonanţa militară nr.3 vizează doar deplasarea pietonală şi nu transportul public. Este important însă să respectaţi măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID 19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri.
Explicaţia este valabilă şi pentru transportul organizat de operatorii economici pentru deplasarea salariaţilor la/de la locul de muncă.
- Întrebare: Îmi expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii. Se prelungeşte valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?
Răspuns: Nu se prelungeşte valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la staţiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităţilor de bază ale persoanelor, situaţie prevăzută la punctul 2 al declaraţiei pe proprie răspundere.
- Întrebare: Dacă am un prieten care vine cu avionul din altă ţară pot să îl iau de la aeroport?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepţie în textul Ordonanţei Militare nr. 3. Dar, în cazul în care persoana nu are cu ce să se deplaseze de la aeroport către locul de domiciuliu sau locul în care urmează să locuiască, atunci deplasarea este permisă, completând declaraţia pe propria răspundere, având motiv ajutorarea persoanelor. Trebuie avut în vedere că cetăţenii care sosesc din zonele roşii intră în carantină instituţionalizată, deci aceştia nu pot fi luaţi de la aeroport de aparţinători, rude sau prieteni, iar cei care vin din zonele galbene intră în autoizolare. Acest fapt presupune că persoana care intră în contact cu ei trebuie să respecte aceeaşi procedură de autoizolare.
- Întrebare: Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungeşte valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?
Răspuns: Nu se prelungeşte valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziţionată şi online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica poliţa RCA NU poate fi considerată urgenţă şi NU este un motiv care poate fi considerat situaţie de urgenţă ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.
- Întrebare: Pot să merg într-un alt oraş decât cel de domiciliu unde am posibilitatea de a sta într-o locuinţă, care nu este proprietate personală, dar îmi oferă condiţii mai bune pentru familie (doi copii de 7 ani, respectiv 4 ani şi soţia) pentru a rămâne în autoizolare?
Răspuns: În Ordonanţa Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetăţenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locaţie indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale şi a restricţiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în zona rurală, dacă persoanele deţin acolo o casă, pentru a rămâne în respectiva localitate.
- Întrebare: Pot să mă deplasez într-o altă localitate pentru a asigura hrană şi medicamente unor animale pe care le am în grijă, fără a fi ale mele?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepţie în textul Ordonanţei Militare nr. 3, cu excepţia prestării acestei activităţi în context profesional, inclusiv în ceea ce priveşte activităţile agricole.
- Întrebare: Pot să mă deplasez pentru a-mi lua de la spital soţia şi copilul minor?
Răspuns: Da. În baza declaraţiei pe propria răspundere în care menţionaţi că deplasarea dumneavoastră se face dintr-un motiv justificat. O declaraţie similară va trebui să fie completată şi de soţie.
- Întrebare: Pot să mă deplasez la o casă pe care o am în construcţie pentru a supraveghea lucrările executate de muncitori?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepţie în textul Ordonanţei Militare nr. 3.
- Întrebare: Suspendarea activităţii comerciale cu amănuntul în centrele comerciale se aplică şi Parcurilor comerciale aşa cum sunt ele definite în OG nr. 99/2000? (parc comercial - perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii ori mari, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spaţii de parcare şi circulaţie comune, precum şi utilităţi adecvate. Suprafaţa unui parc comercial este rezultată din suma suprafeţelor construite a clădirilor cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafeţele spaţiilor de parcare şi circulaţie comune, precum şi suprafeţele celorlalte elemente de infrastructură comune;)
Răspuns: Da.
- Întrebare: În parcurile comerciale este permisă comercializarea produselor non alimentare prin curierat (produsele sunt preluate din parc de curieri care le livrează clienţilor în baza comenzilor on-line)?
Răspuns: Da.
- Întrebare: Este permisă deplasarea părintelui pentru exercitarea dreptului de vizitare a copilului aflat în întreţinerea celuilalt părinte?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepţie în textul Ordonanţei Militare nr. 3, dar pot fi exercitate drepturile stipulate prin hotărârea notarială sau judecătorească de divorţ privind drepturile parentale. Mai exact, copilul minor poate fi preluat la domiciliu de părintele care nu îl are în întreţinere, în perioada stabilită în hotărârea de divorţ.
- Întrebare: Trebuie să mai completeze declaraţia pe proprie răspundere şi cei care merg la serviciu?
Răspuns: Ordonanţa Militară nr. 3/2020 prevede în clar „angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu SAU adeverinţa eliberată de angajatorˮ, deci este necesară prezentarea unuia dintre cele două documente menţionate.
- Întrebare: Este nevoie să completăm declaraţia pe propria răspundere indiferent de motivul pentru care ieşim din casă? Chiar dacă mergem până la chioşcul din colţul străzii sau la piaţa agroalimentară de lângă bloc?
Răspuns: Ordonanţele militare în vigoare reglementează clar motivele şi modalitatea în care se realizează circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, precum şi în mod particular circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani.
În prevederea care reglementează deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor nu este menţionată vreo excepţie condiţionată de proximitatea unităţii alimentare, sens în care ordonanţa se aplică unitar indiferent de distanţa la care este situat magazinul.
- Întrebare: Dacă mergem la farmacie, să cumpărăm un medicament, sau la magazinul de lângă casă, pentru zahăr, şi nu găsim acolo produsele căutate, avem voie să încercăm şi la altă farmacie/magazin din apropiere? Sau trebuie să revenim acasă şi să completăm o altă declaraţie, pentru noul loc al deplasării?
Răspuns: Formularul declaraţiei pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menţiona locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenţionează să-şi desfăşoare traseul. Astfel, se pot menţiona mai multe locuri.
- Întrebare: Putem completa mai multe locuri de deplasare, atunci când ieşim din casă? Să scriem, de pildă, în declaraţia pe proprie răspundere, că mergem la magazin, dar că, pe drum, trecem şi pe la farmacie?
Răspuns: Formularul declaraţiei pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menţiona locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenţionează să-şi desfăşoare traseul. Astfel, se pot menţiona mai multe locuri.
- Întrebare: Putem bifa, în declaraţia pe proprie răspundere, mai multe motive ale deplasării? Putem să mergem, de pildă, să acordăm asistenţă unor persoane vârstnice, dar pe drum, la dus sau la întors, să ne oprim la un magazin sau la o farmacie?
Răspuns: Formularul declaraţiei pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menţiona locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenţionează să-şi desfăşoare traseul.
- Întrebare: Dacă nu avem cum să tipărim formularul tipizat, are aceeaşi valoare şi o declaraţie pe proprie răspundere scrisă de mână, pe o foaie simplă de hârtie? Textul scris de noi trebuie să fie exact ca în formularul tipizat?
Răspuns: Declaraţia pe proprie răspundere poate fi scrisă şi de mână. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura. De asemenea, declaraţia pe proprie răspundere poate fi completată şi online pe site-ul https://formular.sts.ro/ şi poate fi prezentată personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar, însă facem precizarea că declaraţia trebuie să conţină semnătura olografă a persoanei indiferent de suportul sau mediul pe care este stocată.
- Întrebare: Dacă o persoană are mai multe proprietăţi (apartamente, case, ş.a.) unde nu se locuieşte şi doreşte să le verifice (să se deplaseze în aceeaşi localitate sau în altă localitate), ar putea face asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie, la „motivul deplasării”?
Răspuns: Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situaţiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă.
- Întrebare: Dacă o persoană îşi construieşte o casă, în regie proprie, şi doreşte să continue munca în această perioadă, ar putea să facă asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie la „motivul deplasării”?
Răspuns: Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situaţiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă.
- Întrebare: La „activităţi sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Dacă da, persoanele care practică acest tip de mişcare fizică se pot deplasa cu bicicleta doar în jurul blocului sau există şi o altă limită de distanţă?
Răspuns: Actul normativ prevede deplasări scurte, în apropierea domiciliului sau al locului în care cetăţenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului. Bicileta poate fi folosită ca mijloc alternativ de transport pentru deplasări în scopuri profesionale.
- Întrebare: Se pot face deplasări la notariat în această perioadă pentru efectuarea unor acte notariale?
Răspuns: Sunt premise astfel de deplasări, în situaţii justificate şi în condiţiile în care operaţiunile efectuate prin respectivele documente notariale nu pot fi executate on-line.
- Întrebare: În cazul jurnaliştilor, fotojurnaliştilor şi cameramanilor video, care pot fi obligaţi să călătorească pe distanţe mai mari, între oraşe, pentru diferite reportaje, este posibilă deplasarea în ţară pentru mai multe zile, în interes de serviciu?
Răspuns: Ordonanţele militare în vigoare reglementează circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei. Nu este prevăzută o limită de distanţă la care trebuie efectuată deplasarea în interes profesional şi nici o limită de timp, raportată la un anumit număr de zile. De asemenea, indiferent de perioada în care se desfăşoară activitatea profesională este necesar să fie respectate condiţiile stabilite de ordonanţele militare privind deţinerea documentelor justificative. (legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ).
- Întrebare: Pentru profesiunile liberale, cum sunt scriitorii sau artiştii, care se retrag la case de creaţie pentru a-şi desăvârşi lucrările, sau pentru cei care au reşedinţe şi în alte zone, montane sau mai retrase, cum se pot deplasa către aceste locaţii unde să şi rămână pe perioada Stării de urgenţă?
Răspuns: În conformitate cu Ordonanţa Militară nr. 3, art. 4 „persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.ˮ Astfel, aşa cum prevede cadrul legislativ, pentru deplasarea în scop profesional a categoriilor menţionate mai sus, este necesară completarea unei declaraţii pe propria răspundere.
- Întrebare: În Ordonanţa militară Nr. 4 se specifică faptul că „(3) Interdicţia privind circulaţia persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulaţiei pietonale.”Juridic, aceasta poate însemna că în spaţiul deschis al unei instituţii, cum ar fi curtea unei biserici, se pot afla, respectând regulile de siguranţă, mai mult de trei persoane, deoarece nu este un spaţiu de circulaţie pietonală?
Răspuns: În Ordonanţa Militară nr. 1 la articolul 2 este prevăzut că „Se suspendă toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise.ˮ. Astfel, sunt suspendate slujbele religioase cu participarea credincioşilor.
În Ordonanţa Militară nr. 2 la art. 9 se prevede că „se pot oficia slujbe în lăcaşurile de cult, de către slujitorii bisericeşti/religioşi, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau onlineˮ şi că „se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestoraˮ.
Ordonanţa Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu anumite excepţii. Printre excepţiile enunţate nu este menţionată deplasarea la un lăcaş de cult pentru rugăciune.
Astfel, prin coroborarea tuturor articolelor menţionate, în referire la exemplul dumneavoastră, nu se justifică prezenţa mai multor persoane în curtea unei biserici, dacă acestea se află în alte scopuri decât cele permise de cadrul legislativ. (scopuri profesionale, participarea la o slujbă de înmormântare etc.).
- Întrebare: Cei care sunt obligaţi să meargă la bănci pentru diferite operaţiuni obligatorii subzistenţei - extragere de bani, etc -, ce ar trebui să bifeze în Declaraţia pe propria răspundere pentru a nu primi amendă?
Răspuns: Motivul deplasării este clar justificat. În acest sens, declaraţia pe proprie răspundere poate fi completată raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanţa Militară nr. 3 din 2020.
După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă la art.1 lit. d au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă. O astfel de situaţie, cum e cea prezentată de dumneavoastră ar putea fi justificată, având în vedere că sumele de bani sunt necesare pentru acoperirea necesităţilor de bază. Totodată, în această perioadă, pentru a evita contaminarea de pe suprafeţe, recomandăm utilizarea cardurilor bancare pentru cumpărături.