Ordonanta 107 privind disponibilizarea - anulata prin declaratii de presa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei ministri - al Industriilor, al Finantelor si al Apararii - se dezic de un act normativ adoptat in sedinta de guvern si publicat in Monitorul oficial acum doua saptamani. Ordonanta de urgenta 170

Trei ministri - al Industriilor, al Finantelor si al Apararii - se dezic de un act normativ adoptat in sedinta de guvern si publicat in Monitorul oficial acum doua saptamani. Ordonanta de urgenta 170 privind restructurarea industriei de Aparare a fost anulata prin simple... declaratii de presa! Nu vor mai fi disponibilizati 10.000 de oameni, cum prevede ordonanta, ci "intre 8.500 si 10.000" - dupa spusele ministrului Industriilor, sau "pana in 8.500" - dupa spusele liderilor sindicali din industria de Aparare. Cele doua anexe ale ordonantei, care prevedeau clar cati oameni vor fi disponibilizati si din ce intreprinderi, devin inutile. Evident, directorii unitatilor cu pricina au anulat preavizele care urmau sa fie distribuite viitorilor concediati si asteapta rezultatele urmatoarelor negocieri dintre ministri si liderii sindicali. Singurul lucru sigur pana in prezent este dorinta guvernantilor de a sterge din documentele anului 2002 sintagma "somaj tehnic". Spunem a sterge sintagma pentru ca, in fapt, plata a 75 la suta din salariul tarifar se va mentine si anul acesta pentru 7.357 de oameni. Masura se pare ca este justificata de imposibilitatea Armatei de a stabili clar de ce produse are nevoie si cati bani poate aloca industriei de Aparare romanesti. Asta deoarece, in urmatorii 3 ani, 90 la suta din fondurile alocate inzestrarii sunt destinate exclusiv achitarii datoriilor contractate in anii trecuti pentru achizitionarea de tehnica militara din import. 250 de milioane de dolari anual este suma care trebuie platita de la Bugetul de stat pana in 2004, pentru stingerea a peste 30 de contracte incheiate de Ministerul Apararii Nationale cu acordul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Ca urmare, cei 7.357 de oameni vor continua sa primeasca un asa numit "venit de completare", pana cand se va stabili soarta capacitatilor si a specialistilor care vor ramane in domeniu. Restul celor care, pana la 1 ianuarie 2002, au beneficiat de somaj tehnic - circa 27.000 de oameni - vor fi impartiti in doua categorii. Circa 18.600 raman angajati pe perioada nedeterminata cu salarii asigurate partial din venitul unitatilor din industria de Aparare, partial din fondul de rezerva al Ministerului Industriilor. Treaba celor platiti de minister va fi "pregatirea parcurilor industriale in vederea concesionarii" (!). Cele cateva mii de persoane care vor fi disponibilizate vor beneficia de plati compensatorii: timp de 14 luni, o indemnizatie egala cu salariul mediu net pe economie. Platile compensatorii se vor incasa, indiferent daca in cele 14 luni isi gasesc sau nu un loc de munca. Mentionam ca dupa esecul experimentului din Valea Jiului, platile compensatorii ar fi trebuit sa dispara ca sistem de asistenta sociala finantat de stat. Asa stipuleaza si Legea Bugetului de stat si acordul semnat intre Executiv si reprezentantii FMI. Prima recidiva in sistemul platilor compensatorii s-a inregistrat anul trecut, la elaborarea planului de restructurare al Armatei. Bugetul aferent acestui plan prevede plati compensatorii pentru cadrele militare ce urmeaza sa paraseasca Armata intre 2002 si 2004. In plus, daca in cazul disponibilizatilor din industrie suma totala pe cap de salariat se ridica la cateva zeci de milioane de lei, in cazul ofiterilor cu grad superior din Armata suma totala se va ridica la cateva sute de milioane de lei de persoana.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite