Orban: Dacă moţiunea PSD trece, PNL intră în opoziţie | adevarul.ro

Orban: Dacă moţiunea PSD trece, PNL intră în opoziţie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Partidul Naţional Liberal va trece în opoziţie în cazul în care moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat va fi aprobată de Parlament, liberalii fiind pregătiţi şi pentru

Partidul Naţional Liberal va trece în opoziţie în cazul în care moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat va fi aprobată de Parlament, liberalii fiind pregătiţi şi pentru varianta alegerilor anticipate, a declarat, azi, vicepreşedintele liberal Ludovic Orban.

"Dacă moţiunea trece, PNL este pregătit să intre în opoziţie şi nu va participa la formarea niciunui Guvern, fiind gata să ne prezentăm în alegeri", a afirmat Ludovic Orban.

Acesta a subliniat că decizia PSD de a depune moţiunea de cenzură era una aşteptată, dar nu există motive temeinice în activitatea Executivului.

"Consider că nu există niciun fel de motiv serios pentru a da jos acest Guvern şi că, de fapt, cauzele depunerii acestei moţiuni de cenzură se găsesc în interiorul PSD şi nu în activitatea Executivului. Noi vom încerca să convingem Parlamentul că trecerea acestei moţiuni de cenzură este profund nocivă pentru evoluţia societăţii româneşti şi că Guvernul şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat", a declarat Orban.

Vicepreşedintele PNL a mai precizat că liberalii aşteaptă să vadă care sunt motivele care stau la baza depunerii moţiunii de cenzură şi vor folosi această ocazie pentru a prezenta Legislativului tot ce a făcut bun Guvernul până în momentul de faţă şi ce mai are în program, dacă va pica moţiunea de cenzură.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite