Ungaria caută în România o alternativă la gazele rusești. Discuții pentru importuri din Neptun Deep
Ungaria a început discuțiile cu România pentru achiziționarea de gaze naturale din Marea Neagră, în contextul planurilor de reducere a dependenței de resursele energetice rusești. Importurile ar putea proveni din perimetrul Neptun Deep, unde producția este programată să înceapă în 2027, a anunțat ministrul ungar al Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, citat de The Moscow Times.

Oficialul de la Budapesta a confirmat că au avut loc discuții privind posibilitatea ca Ungaria să cumpere gaze extrase din zăcământul românesc.
„Am discutat despre ce trebuie făcut pentru ca Ungaria să poată cumpăra și importa gaze din Marea Neagră”, a declarat ministrul ungar.
În paralel, autoritățile de la Budapesta urmăresc extinderea colaborării energetice cu Croația. Potrivit lui Kapitany, cele două state trebuie să stabilească detaliile comerciale ale parteneriatului și să identifice capacitățile de transport disponibile pentru livrarea gazelor prin rețelele de conducte.
Proiectul Neptun Deep, dezvoltat în Marea Neagră de OMV Petrom și Romgaz, este deținut în cote egale de cele două companii, fiecare având o participație de 50%.
Resursele exploatabile ale perimetrului sunt estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Investiția totală în dezvoltarea proiectului se ridică la circa patru miliarde de euro, iar după atingerea capacității maxime de producție, extracția ar putea ajunge la opt miliarde de metri cubi anual.
Volumul este apropiat de necesarul anual al Ungariei, care consumă aproximativ 8,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Schimbarea direcției energetice a Ungariei vine și pe fondul declarațiilor premierului Peter Magyar, care susține că importurile din Rusia nu mai reprezintă un avantaj economic pentru țară.
Într-un interviu acordat postului de televiziune ATV, acesta a contestat argumentul fostului guvern condus de Viktor Orban, care a susținut constant menținerea aprovizionării cu resurse energetice rusești datorită prețurilor considerate avantajoase.
„Indiferent ce spunea guvernul precedent, gazul rusesc ieftin nu mai există”, a declarat Peter Magyar.
Premierul a explicat că prețul gazelor provenite din Rusia este influențat, la rândul său, de evoluția cotațiilor de pe piețele energetice. În opinia sa, diversificarea surselor de aprovizionare ar putea consolida poziția Ungariei în negocierile comerciale și ar permite obținerea unor condiții mai bune pentru tarifele de tranzit.
Pe 4 noiembrie, ministrul ungar de Externe, Anita Orban, a anunțat că Budapesta intenționează să renunțe complet la importurile de gaze naturale din Rusia până în toamna anului 2027.




















































