Obama primeşte joi primul raport al serviciilor de informaţii în calitate de preşedinte ales

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama va primi joi primul raport al serviciilor de informaţii în calitate de preşedinte ales, a declarat un înalt oficial american, în condiţiile în care senatorul de Illinois se pregăteşte să facă faţă mai multor provocări în ceea ce priveşte securitatea, relatează Reuters, citat de NewsIn.

Oficialul, apropiat acestui proces, a declarat miercuri că Obama va primi un raport similar preşedintelui George W. Bush. Briefingul va fi mult mai detaliat şi mai amplu decât cel pe care l-au primit Obama şi republicanul John McCain în calitate de candidaţi.

"Îi  vor fi prezentate o gamă largă de capacităţi pe care le desfăşurăm pentru Statele Unite", a declarat directorul CIA, Michael Hayden, într-o scrisoare pentru angajaţi.

Actualul director al serviciilor de informaţii, Michael McConnell, va deschide briefingul, iar doi angajaţi CIA vor fi cei care îi vor prezenta situaţia preşedintelui ales.

Printre principalele probleme de securitate cu care se confrunta Obama, pe lângă cele două războaie în curs de desfăşurare, se numără ambiţiile nucleare ale Iranului şi protestele Pakistanului faţă de atacurile americane vizând presupuşi terorişti refugiaţi în regiunea sa tribală, de la graniţa cu Afganistanul. El va trebui şi să ia o decizie privind centrul de detenţie de la Guantanamo.

În plus, Rusia a ameninţat miercuri că a instala rachete în apropiere de graniţa Poloniei, în replică la planurile americane de a instala elemente ale scutului american antirachetă în Europa Centrală.

Barack Obama a fost avertizat încă dinainte de oficiali din serviciile de informaţii că teroriştii ar putea viza ţinte americane, din ţările aliate sau chiar pe el însuşi.

Raportul care i-a fost prezentat lui Obama se baza pe informaţii specifice obţinute din monitorizarea reţelelor de terorişti şi informatori, potrivit unei surse militare. De altfel, când candidatul democrat la vicepreşedinţie Joe Biden a declarat recent că Obama va fi testat încă din primele şase luni ale mandatului, dacă va fi ales, el s-ar fi referit la aceste informaţii.

Informaţiile pe care le-a primit Obama de la serviciile de informaţii americane s-au concentrat pe ameninţări exterioare, mai mult decât pe siguranţa sa. Este vorba despre atacuri majore împotriva aliaţilor Statelor Unite ce pot duce la crize mondiale, atacuri asupra unor interese americane, precum ambasadele, cooperarea între state inamice şi grupuri teroriste pentru organizarea de atacuri.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite