Obama a obţinut o victorie emblematică în Florida şi Colorado
Candidatul democrat Barack Obama, declarat învingător marţi seara în alegerile prezidenţiale amricane, a obţinut o victorie emblematică în statele Florida şi Colorado, potrivit presei
Candidatul democrat Barack Obama, declarat învingător marţi seara în alegerile prezidenţiale amricane, a obţinut o victorie emblematică în statele Florida şi Colorado, potrivit presei americane, citate de AFP, transmite Mediafax.
.
Florida era unul dintre statele-cheie pentru câştigarea Casei Albe, potrivit posturilor CBS şi NBC. Peninsula din sud-estul Statelor Unite desemnează 27 de mari electori din totalul de 270 necesari pentru câştigarea preşedinţiei.
În 2000, Florida i-a acordat victoria lui George W. Bush la finalul unui scrutin marcat de confuzie, din cauza numeroaselor probleme înregistrate la secţiile de vot. La o lună după scrutin, Curtea Supremă a oprit procesul de renumărare a buletinelor de vot, în timp ce candidatul nu avea decât 500 de voturi în avans faţă de adversarul său democrat Al Gore, ceea ce i-a permis lui Bush să câştige.
Patru ani mai târziu, în 2004, Bush a câştigat în Florida în faţa lui John Kerry, cu 52 la sută din voturi, faţă de 47 de procente.
Florida a votat cu republicanii în opt din ultimele zece alegeri prezidenţiale, excepţie făcând alegerea lui Jimmy Carter în 1976 şi realegerea lui Bill Clinton în 1996.
De asemenea, Obama a câştigat cei nouă mari electori desemnaţi de statul Colorado, din cei 270 necesari pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. Acest stat nu a votat decât o singură dată cu democraţii în cadrul unui scrutin prezidenţial după 1964, în 1992, pentru Clinton.























































