Oancea, la Observator
şefia Observatorului Antena 1 a fost preluată, începând de ieri, de Sorin Oancea, vicepreşedinte al televiziunii. Din echipa de conducere face parte şi Vlad Petreanu, director editorial ştiri
şefia Observatorului Antena 1 a fost preluată, începând de ieri, de Sorin Oancea, vicepreşedinte al televiziunii. Din echipa de conducere face parte şi Vlad Petreanu, director editorial ştiri ANTENA 1 şi ANTENA 3. Petreanu va renunţa însă în curând să mai prezinte jurnalul de la ora 21.00 al Antenei 3. Lucian Mândruţă rămâne la pupitrul de prezentator al principalului Observator al zilei, cel de la ora 19,00, însă se retrage din funcţia de redactor-şef, deoarece în viitorul foarte apropiat va înfiinţa o firmă specializată în relaţii publice. "Cum calitatea de redactor-şef este incompatibilă cu activitatea de relaţii publice pe care o voi derula prin noua mea firmă, a fost necesar să iau această decizie radicală", a declarat Mândruţă.




















































