O tanara romanca, despartita de fiul ei, intr-un centru britanic de refugiati

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul privind cazarea solicitantilor de azil in centrul de la Dungavel (Marea Britanie) a reizbucnit, saptamana aceasta, in urma informatiilor referitoare la o adolescenta romanca care a fost

Scandalul privind cazarea solicitantilor de azil in centrul de la Dungavel (Marea Britanie) a reizbucnit, saptamana aceasta, in urma informatiilor referitoare la o adolescenta romanca care a fost separata de fiul ei, in varsta de un an si jumatate, relateaza Sunday Herald, in editia electronica. La inceputul saptamanii trecute, in centrul de la Dungavel au fost adusi patru frati romani, de 15, 16, 17 si, respectiv, 18 ani. Roxana Tinichigiu in varsta de 16 ani, a aflat, insa, ca nu poate ramane in centru impreuna cu fiul ei, Michael, pentru ca "la Dungavel nu este permisa cazarea copiilor". Baietelul are numai un an si jumatate si, temporar, a fost dat in grija statului. Seful Comisiei scotiene pentru Protectia Copiilor considera ca situatia este "extrem de ingrijoratoare", iar organizatiile pentru drepturile copiilor au condamnat decizia autoritatilor. Un purtator de cuvant al Ministerului britanic de Interne a confirmat ca actualele reglementari nu permit cazarea copiilor la fosta inchisoare, mai ales ca aripa in care locuiau familiile de imigranti este ocupata de barbati singuri. Oficialul britanic nu a facut nici un comentariu despre faptul ca atat Roxana, cat si fratele ei, Ionel, sunt tot copii. Cazul fratilor Tinichigiu a fost dezvaluit de fundatia "Positive Action in Housing", care a anchetat retinerea unor copii la Dungavel. "Autoritatile le spun copiilor ca nu pot pastra alti copii la Dungavel. Cat de perfizi pot fi?", se intreaba Robina Qureshi, directorul fundatiei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite