O istorie încurcată

Fratele lui Nicolae Ceauşescu, Nicu, a fost mic negustor. Şi legionar. Tatăl lor, Andruţa, a fost liberal. Marin, ceva simpatizant comunist, dar nu prea tare. Amănuntele pot fi descifrate cu

Fratele lui Nicolae Ceauşescu, Nicu, a fost mic negustor. Şi legionar. Tatăl lor, Andruţa, a fost liberal. Marin, ceva simpatizant comunist, dar nu prea tare. Amănuntele pot fi descifrate cu uşurinţă din dosarul de cadre al lui Ceauşescu (vezi pagini.com pentru detalii). Puţini par să le fi remarcat. Lipsa de atenţie a presei la aceste detalii, în aparenţă minore, relevă un defect esenţial al modului în care istoria este gândită în România. Ea este văzută mai mult ca o înşiruire de clişee. Pentru trecutul mai îndepărtat de operetă. Pentru cel mai apropiat de telenovelă.

Ce se pierde e înţelegerea modului în care oamenii pot fi cu uşurinţă şi îngeri, şi demoni în acelaşi timp. Cum, uneori, cu cât lucrurile se schimbă, cu atât rămân mai la fel.

Tratamentul alb-negru e încurajat şi de o presă aflată în criză de circulaţie, care dezgroapă (sau îngroapă) morţi şi vii, laolaltă. Aflăm, într-o aiuritoare succesiune de zvonuri, file furate din dosare de securitate sau din mărturisiri spuse cu jumătate de gură, tot felul de detalii biografice despre cine te aşteptai mai puţin. Şi mai tot timpul te scarpini în cap.

Neculai Constantin Munteanu e homosexual şi, poate, deşi trebuie să ascultăm mărturisirile sale până la capăt, că din primul episod al confesiunilor sale transmise la Europa Liberă nu se înţelege prea bine, informator la Securitate. Iliescu a fost, de data aceasta pe bază de declaraţii, nu de sloganuri strigate în Piaţa Universităţii, implicat în epurarea ideologică a mediului studenţesc în anii "50. Ar fi participat chiar la reprimarea celebrei demonstraţii studenţeşti de Crăciun, din 1968.

Tatăl lui HR Patapievici, Dionisie, a fost un minor nomenclaturist, pe latură tehnică. Contrar unei afirmaţii a lui HR Patapievici, în "Evenimentul zilei", că tatăl său ura Rusia instinctiv şi din rărunchi, se pare că bătrânul Dionisie ar fi fost ceva simpatizant de stânga. Trimis la muncă forţată în Germania de Antonescu, imediat după război el ar ajuns în Austria. Aici ar fi servit ca translator în zona de ocupaţie rusească. El a cerut în 1948 repatrierea din Austria socialist-capitalistă în România comunistă. Unde i-a asigurat fiului o viaţă confortabilă, de care acesta se dezinovăţea, cu jumătate de gură, într-una din cărţile sale.

Bogdan Olteanu, liberalul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a crescut într-o familie de stalinişti sadea. Bunica lui, Ghizela Vass, a făcut parte din celula Ana Pauker-Vasile Luca, retrasă la Moscova pe timpul războiului. În anii '50, tovarăşa Vass ajunsese şefa direcţiei de relaţii internaţionale a partidului muncitoresc (comunist) român.

Domnul Liiceanu a eliminat la republicare, în 1993, o secţiune a cărţii sale despre tragic, apărută iniţial în 1975. În fragmentele tăiate făcea o analiză, spun unii, nu neapărat proastă, dar din nefericire pentru faima sa post-"89, prea marxistă, a tragediei.

Ion Ianoşi, profesor de estetică şi fost activist comunist, e acuzat de un apropiat al aceluiaşi Liiceanu că ar fi fost un călău ideologic. Ianoşi răspunde spunând că "Epistolarul," o "urmare" a jurnalului de la Păltiniş, în care mistica filosofiei "adânci" era oferită ca soluţie de supravieţuire sub comunism, ar fi fost publicat şi datorită pilelor puse de el, ca tovarăş de încredere, la cenzură.

Când aceste detalii ies la lumină, românii sunt prinşi ca nişte căprioare în farurile maşinii gonind pe şoseaua din pădure. În general, ei refuză să vadă natura cu adevărat tragică şi omenească a acestor complicaţii. Opinia publică îi acuză pe critici de motive ascunse. Deşi insinuarea, răzbunarea sau calomnia sunt de multe ori implicate în procesul "dezvăluirilor", ele sunt în tot atâtea cazuri bazate pe un sâmbure de adevăr. Or, chiar când nu sunt adevărate de loc, povestea cu adevărat "adevărată" e mult mai bogată în înţelesuri decât versiunea acceptabilă de oricare dintre părţi.

Istoria e ca rădăcinile unui copac. Ce la suprafaţă pare să fie braţe distincte, în adâncime devine un ghem de tentacule încălecate unele peste altele. România are nevoie de o nouă generaţie de jurnalişti, biografi, istorici şi analişti. Una care poate să vadă istoria aşa cum a fost ea. Încurcată.
Şi care, poate, poate, o şi poate
descurca.

România are nevoie de o nouă generaţie de jurnalişti, biografi, istorici şi analişti