O fetiţă de patru ani din Pakistan, căsătorită cu un bărbat de 45 de ani
0O fetiţă de patru ani a fost dată în căsătorie unui bărbat de 45 de ani, pentru a rezolva un conflict între familii, în nord-vestul Pakistanului, relatează AFP. Poliţia a arestat
O fetiţă de patru ani a fost dată în căsătorie unui bărbat de 45 de ani, pentru a rezolva un conflict între familii, în nord-vestul Pakistanului, relatează AFP.
Poliţia a arestat 12 membri ai familiilor în cauză. Această căsătorie ilegală a avut loc luna trecută, în Dera Ismail Khan, localitate aflată la 250 de kilometri de Islamabad, la ordinul unui consiliu tribal, poliţia fiind informată recent de câţiva activişti pentru apărarea drepturilor omului.
Fata, Sumaira, a fost dată bărbatului de 45 de ani, Mahboob Ahmed, pentru că unchiul mamei sale avea o relaţie cu nepoata lui. Consiliul tribal i-a dat o amendă de 150.000 de rupii (2.150 de euro) lui Mohammad Farooq şi a cerut ca o fată tânără din familia sa să fie dată în căsătorie lui Mahboob Ahmed.
Pentru a respecta ordinul, cumnatul lui Farooq a hotărât să-şi dea fiica de patru ani. Parlamentul pakistanez a adoptat, la sfârşitul anului 2006, o primă serie de măsuri pentru a interzice tradiţiile tribale în legătură cu căsătoriile forţate şi pentru a apăra drepturile minorilor.























































