O fetiţă de doi ani a fost salvată de la paralizie printr-o operaţie rară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţia chirurgicală a durat cinci ore
Intervenţia chirurgicală a durat cinci ore

O fetiţă de doi ani şi şapte luni din Suceava, care risca să ajungă la paralizie din cauza dublei scolioze congenitale de care suferă încă de la naştere, a fost operată ieri la Spitalul „Marie Curie“ printr-o metodă inedită, rar întâlnită în lume.

O fetiţă de doi ani şi şapte luni, diagnosticată cu dublă scolioză congenitală la câteva luni de la naştere, a fost operată ieri la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală. 

Intervenţia, care a durat mai bine de cinci ore, timp în care profesorul Gheorghe Burnei, cel care a efectuat operaţia, i-a scos Ilincăi două vertebre şi i-a implantat un dispozitiv special, cu tije culisabile, este rară în Europa şi în lume şi are un grad de dificultate ridicat. 

Micuţa de doi ani şi jumătate risca să ajungă la paralizie şi, ulterior, la insuficienţă respiratorie în cazul în care nu s-ar fi intervenit în timp util pentru corectarea malformaţiei. 

Al doilea caz de acest gen din carieră

Totul a început în momentul în care părinţii Ilincăi, ambii absolvenţi de studii medicale, au remarcat că fiica lor nu are coloana dreaptă. Avea doar trei luni atunci când au decis să o ducă pe micuţă la doctorii din Suceava. Ulterior, radiografiile şi analizele făcute fetiţei duceau spre un diagnostic sumbru – dublă scolioză congenitală, o boală rară care afectează o persoană din 20.000. 

Şocaţi la început de diag-nostic, dat fiind faptul că nu au mai avut astfel de situaţii în familie, părinţii Ilincăi au ajuns la Bucureşti, la Spitalul „Marie Curie”, pe secţia de Ortopedie, coordonată de profesorul Burnei. 

Cazul Ilincăi a fost al doilea de acest gen care a intrat în atenţia medicului. După ce le-a explicat părinţilor care sunt metodele prin care poate corecta malformaţia fiicei lor, aceştia au decis să apeleze la o metodă recentă de intervenţie, pentru care au fost nevoiţi să achite 17.000 de euro. „Sistemul este un fel de proteză – scară care va sta pe coloană toată viaţa pe durata creşterii. Proteza se adaptează pentru că are şine şi şuruburi, e într-un fel mobilă”, a explicat Burnei. 

„Intervenţia a fost de mare risc, însă cu siguranţă că fetiţa ar fi evoluat spre o formă severă a bolii, care ar fi dus la un sindrom de ineficienţă toracică, insuficienţă respiratorie, probleme neurologice şi chiar paralizie în adolescenţă. Ar fi îndepărtat-o din mediul ei ambiental, n-ar fi putut să facă sport sau efort fizic, ar fi avut o configuraţie inestetică a toracelui şi a bazinului şi un mers dizgraţios care ar fi împiedicat-o să desfăşoare activităţi fizice normale”, a completat şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică de la „Marie Curie”. 

Potrivit doctorului, micuţa de doi ani şi şapte luni va putea duce o viaţă normală de acum înainte, graţie dispozitivului implantat în coloană. Ea va mai rămâne sub observaţie cel mult două săptămâni şi va fi supusă unei noi intervenţii chirurgicale abia în jurul vârstei de 15 – 16 ani. 

„Metoda aceasta s-a folosit doar în mari centre europene, dar şi în Japonia şi în America. Programasem această intervenţie de acum două săptămâni, dar nu am putut să o facem pentru că nu sosise trusa cu instrumentele necesare din America. Fiecare trusă trebuie să fie dotată cu accesoriile specifice fiecărui caz în parte”, a explicat Burnei. 

Opt medici, prezenţi la operaţie 

Intervenţia de mare risc a necesitat şi o echipă numeroasă în sala de operaţie. Mai exact, în blocul operator s-au aflat, pe lângă profesorul Burnei, şase chirurgi, doi anestezişti, patru asistente şi două infirmiere. 

„Toate cadrele medicale au fost de la noi din spital, nu a venit nimeni să ne supervizeze. În momentul în care primeşti acea trusă, distribuitorul din America verifică CV-urile tuturor celor care participă la operaţie”, a precizat medicul. 

Mâna dreaptă a profesorului Burnei, doctorul Ştefan Gavriliu, arată că România s-a raliat ţărilor europene odată cu efectuarea acestei operaţii. „Sunt şase luni de când strategia pentru această intervenţie a fost pusă la punct. Dacă nu s-ar fi făcut nimic, s-ar fi schimbat foarte rău coloana acestui copil”, a precizat medicul. 

Casa de Sănătate Suceava nu decontează procedura

Mama Ilincăi, asistentă medicală, abia aşteaptă să îşi vadă fiica alergând şi ducând o viaţă normală. Spune că a avut reţineri în momentul în care a aflat care este preţul dispozitivului ce urma să îndrepte coloana micuţei, dar că familia a reuşit să adune banii cu mult efort.  „Este un copil tare vioi, se juca şi înainte, dar obosea. Am reuşit să strângem banii respectivi, cu greu. Am mers şi la Casa de Sănătate din Suceava, dar ne-au spus din start că nu ne decontează asemenea operaţii”, spune mămica. 

Totuşi, profesorul Burnei arată că de la 1 mai va începe Programul Naţional de tratament al scoliozelor, în cazul micuţilor care sunt diagnosticaţi cu această patologie până la vârsta de 7 ani. 

Doctorul susţine că există mari şanse ca părinţii să îşi recupereze o parte din sumă. „Ar fi o surpriză foarte frumoasă. Este bine că cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au înţeles că această patologie este foarte gravă şi că este nevoie să intervenim în timp util pentru a corecta coloana acestor copii şi pentru a le reda şansa la o viaţă normală”, a subliniat şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică din Spitalul „Marie Curie”. 

Citiţi şi:

Premieră medicală în vestul României. Doi medici din Franţa au venit la Timişoara pentru a realiza o operaţie pe creier

Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a fost externată

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite