O bomba cu cuie raneste 22 de persoane la Koln
0O bomba umpluta cu cuie a explodat, miercuri seara, pe o strada aglomerata din Koln, in vestul Germaniei, provocand ranirea a 22 de persoane, patru dintre acestea aflandu-se in stare grava. Atentatul
O bomba umpluta cu cuie a explodat, miercuri seara, pe o strada aglomerata din Koln, in vestul Germaniei, provocand ranirea a 22 de persoane, patru dintre acestea aflandu-se in stare grava. Atentatul a avut loc in cartierul Muelheim, unde majoritatea locuitorilor sunt turci. Strada unde s-a produs deflagratia, Keupstrasse, este supranumita de locuitorii din Koln "Micul Istanbul", din cauza puternicei concentrari de magazine turcesti. Explozia, care a distrus o pizzerie si un salon de coafura aflate la parterul unei cladiri de trei etaje, a provocat importante pagube materiale fatadelor cladirilor. Strada Keupstrasse a fost blocata de politie, care a declansat urmarirea eventualilor suspecti, insa ancheta care a avut loc in mare parte in cursul noptii nu a descoperit indicii decisive privind motivele atentatului. Potrivit declaratiilor unui purtator de cuvant al politiei, citat de editia electronica a revistei "Der Spiegel", bomba era plina cu cuie lungi de circa zece centimetri, care au fost gasite pe o raza de cincizeci de metri de locul exploziei. In Germania traiesc trei milioane de musulmani, in majoritate de origine turca, iar in Koln locuiesc atat turci, cat si musulmani.























































