Numerele de telefonie fixă, doar cu prefix de la 1 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abonaţii furnizorilor de servicii de telefonie fixă vor putea fi apelaţi de la 1 octombrie doar prin formarea numărului întreg naţional de zece cifre, adică prefix plus număr local, pentru

Abonaţii furnizorilor de servicii de telefonie fixă vor putea fi apelaţi de la 1 octombrie doar prin formarea numărului întreg naţional de zece cifre, adică prefix plus număr local, pentru toate apelurile locale sau naţionale, informează Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii.

"Apelurile către numerele de telefon fix formate fără prefix nu mai funcţionează. Dacă până în prezent cei care formau numărul fără prefix erau avertizaţi că numărul are un nou format, începând de miercuri (1 octombrie), vor fi doar informaţi printr-un mesaj că numărul pe care l-au format nu este alocat sau vor primi tonul special pentru numere inexistente", se arată într-un comunicat al ANC.

Noul  format nu va fi aplicat numărului unic pentru apeluri de urgenţă – 112 şi numerelor de telefonie mobilă care îşi vor păstra formatul actual.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, a fost modificat şi formatul numerelor scurte, apărând o diferenţă clară între numerele pentru servicii de interes public la nivel naţional şi numerele prin care se furnizează servicii de interes general la nivel local.

Primele sunt formate acum din patru cifre prin adăugarea cifrei 1 înaintea numărului vechi (958 a devenit 1958), iar cele din urmă primesc prefixul judeţean şi sunt formate astfel din şapte cifre ( de exemplu 982 a devenit 0232982 în judeţul Iaşi).

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite