Novavax a lansat un studiu clinic timpuriu pentru a testa un vaccin combinat pentru gripă şi COVID-19

0
0
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Novavax a lansat un studiu clinic timpuriu pentru a testa un vaccin combinat pentru gripă şi Covid-19Compania americană Novavax a anunţat miercuri că a iniţiat un studiu clinic de fază timpurie pentru testarea unui vaccin combinat pentru gripă şi Covid-19, transmite Reuters.

Studiul, care va fi efectuat în Australia, va înrola 640 de adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, care  fie au fost infectaţi cu noul coronavirus fie au fost vaccinaţi cu un vaccin autorizat pentru Covid-19 cu cel puţin opt săptămâni înainte de  studiu.

Participanţii vor primi o combinaţie a vaccinului candidat pentru Covid-19 al companiei, NVX-CoV2373, şi vaccinul său pentru gripă, NanoFlu, împreună cu un adjuvant sau un rapel.

”Combinarea celor două vaccinuri...ar putea conduce la o eficacitate mai mare pentru sistemul de sănătate şi la o protecţia mai mare faţă de Covid-19 şi gripă, cu o singură doză”, a declarat Gregory Glenn, preşedinte pentru cercetare şi dezvoltare la Novavax.

Compania anunţase în luna mai că se aşteaptă ca vaccinurile combinate pentru gripă şi Covid-19 să aibă o importanţă majoră în combaterea variantelor de Covid-19.

Vaccinul său NanoFlu/NVX-CoV2373 a avut ca rezultat o eficacitate solidă atât la gripa de tip A şi B cât şi în protejarea faţă de noul coronavirus, în studiile preclinice.

Novavax aşteaptă rezultatele studiului clinic în prima jumătate a anului 2022.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite