Noua membri ai FPEP - arestati
Noua membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP) au fost capturati de serviciile de securitate israeliene, in apropiere de Kalkiliya, in Cisiordania, au anuntat, miercuri, surse
Noua membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP) au fost capturati de serviciile de securitate israeliene, in apropiere de Kalkiliya, in Cisiordania, au anuntat, miercuri, surse militare israeliene. Acesti palestinieni sunt acuzati ca au pregatit atentate impotriva colonistilor israelieni cu ajutorul armelor furnizate de responsabili ai FPEP, la Nablus, in nordul Cisiordaniei, a adaugat sursa citata. Serviciile de informatii ale Autoritatii Palestiniene l-au arestat, marti, in Cisiordania pe liderul FPEP, Ahmad Saadat. Arestarea sa este una dintre conditiile impuse de premierul israelian Ariel Sharon pentru a-l autoriza pe liderul palestinian Yasser Arafat sa paraseasca Ramallahul, unde este blocat de la inceputul lunii decembrie de armata israeliana. FPEP a revendicat asasinarea in luna octombrie in Ierusalimul de Est, a ministrului israelian al Turismului, Rehavam Zeevi, ca riposta la asasinarea liderului sau, Abu Ali Mustapha, de catre Israel, in august 2001.




















































