Neonazişti israelieni, arestaţi la Tel Aviv pentru comiterea mai multor agresiuni
Poliţia israeliană a anunţat, astăzi, arestarea a opt neonazişti de naţionalitate israeliană, originari din fosta URSS, bănuiţi de comiterea de agresiuni împotriva muncitorilor imigranţi, a
Poliţia israeliană a anunţat, astăzi, arestarea a opt neonazişti de naţionalitate israeliană, originari din fosta URSS, bănuiţi de comiterea de agresiuni împotriva muncitorilor imigranţi, a dependenţilor de droguri, a homosexualilor şi a unor evrei religioşi, anunţă AFP.
Tinerii arestaţi au legături cu grupări neo-naziste, în special ruseşti, sunt bănuiţi şi de comiterea unor acte de vandalism în două sinagogi din Petak Tiqwa, în apropiere de Tel Aviv. Ei au varste cuprinse între 16 şi 21 de ani.
Unul dintre liderii grupului a reuşit să fugă în străinătate, a adăugat poliţia israeliană.
În cursul percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, au fost găsite uniforme naziste, portrete ale lui Adolf Hitler, un pistol şi explozibili. Suspecţii îşi tatuaseră şi sloganuri legate de "superioritatea rasei albe".
"Este foarte greu de crezut că în Israel pot exista partizani ai ideologiei naziste, dar acesta este un fapt. Unii dintre membrii familiei lor sunt evrei, dar nici unul dintre ei nu este considerat evreu din punct de vedere religios", a declarat comisarul Revital Almog, coordonatorul anchetei.





















































