"Naşii" nu se-ncumetă să amendeze fumatul în trenurile cu navetişti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

controlorii de tren."Stinge ţigara, că te-am bubuit, e cinci milioane amenda", avertizau naşii, pe holurile personalelor ticsite cu muncitorii care veneau la muncă, în Capitală. Apoi, către

controlorii de tren.
"Stinge ţigara, că te-am bubuit, e cinci milioane amenda", avertizau naşii, pe holurile personalelor ticsite cu muncitorii care veneau la muncă, în Capitală. Apoi, către reporter: "N-avem, dom'le, ce să le facem, sunt mulţi, ne mai trezim şi bătuţi. Unii nu-şi iau nici bilete, darămite să se mai abţină şi de la ţigară. Eu cred că în personale n-o să reuşească să se interzică fumatul, mai ales în astea, în care se urcă tot felul de oameni. Mai ales ăştia,
coloraţii
, eu nu mă pot apropia de ei", ne-a mărturisit unul dintre controlori.
De partea cealaltă, călătorii resimt ca pe o discriminare interzicerea totală a fumatului în tren: "Ar trebui amenajate locuri la capetele vagoanelor sau să se facă vagoane speciale pentru fumători şi nefumători. Altfel, ne tot certăm cu naşii sau ne ascundem cum putem - e o discriminare", se lamentează unul dintre călători. În discuţie intervine şi un navetist ceva mai tranşant: "Lasă-i, nene, cu interzicerile lor, nici ei nu cred în chestiile astea. şi, până una-alta, aprindeţi-vă liniştit ţigara, că tot n-au ce să ne facă. Dacă nu vrem, nu le arătăm nici buletinul, şi cu asta basta".

CFR Călători rămâne pe poziţie
Reprezentanţii Companiei Naţionale CFR Călători SA ne-au declarat că interdicţia fumatului în trenuri va rămâne bătută-n cuie, mai ales că "majoritatea pasagerilor au înţeles mesajul nostru şi se conformează noilor norme. Deocamdată, controlorii care-i surprind pe călători fumând le explică doar verbal despre ce este vorba, şi oamenii înţeleg imediat". Cât despre amenajarea unor vagoane ori părţi din vagoane ca locuri speciale pentru fumat, e greu de crezut că se va apela la această variantă. Motivul: "Au fost multe incendii provocate de ţigările aprinse aruncate la întâmplare din trenuri - acesta a fost principalul considerent pentru care s-a interzis fumatul", precizează reprezentanţii companiei feroviare.

În gări şi pe peron se fumează
În Gara de Nord nu se simte interdicţia de a fuma în trenuri. La terasele din gară sau pe peron, scrumierele sunt la locul lor, pline şi chiar revărsate. Pasagerii îşi aduc aminte de interdicţia intrată în vigoare ieri şi o comentează în timp ce aşteaptă trenul. "Fumaţi serios acum, că până la munte nu se mai poate", glumea un nefumător pe seama amicilor săi atinşi de viciu. "E aberantă interdicţia asta. Nu mai ştiu cu ce să te amendeze, probabil. Că doar trenul nu-i avion, să nu poţi deschide un geam să aeriseşti sau să fie închis ermetic. La cât bate vântul prin trenurile noastre se aerisesc automat", comentează un alt călător care avea în faţă un drum de şase ore.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite