NASA deviază asteroizi cu ajutorul oamenilor | adevarul.ro

NASA deviază asteroizi cu ajutorul oamenilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

NASA analizează posibilitatea de a plasa un astronaut pe un asteroid care se deplasează în spaţiu cu peste 48.000 de km pe oră. Agenţia doreşte să afle dacă oamenii au capacitatea de a

NASA analizează posibilitatea de a plasa un astronaut pe un asteroid care se deplasează în spaţiu cu peste 48.000 de km pe oră. Agenţia doreşte să afle dacă oamenii au capacitatea de a schimba cursul unui asteroid care s-ar îndrepta spre Terra. Totul se află abia în stadiul de proiect, nava spaţială necesară unei astfel de misiuni existând doar în plan teoretic. Planul este însă cât se poate de serios, în contextul în care un asteroid numit Apophis a fost depistat în spaţiu şi identificat ca o posibilă ameninţare pentru Pământ. El ar putea lovi Terra în anul 2036. Specialiştii au precizat că încercarea de distrugere a asteroidului cu o focoasă nucleară nu ar face altceva decât să-l spargă în mai multe părţi, care şi-ar păstra traiectoria. (Rompres)

Top articole

Partenerii noștri