Moscova nu renunta la Kurile
In pofida asteptarilor, negocierile de la inceputul acestei saptamani purtate la Tokyo de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cu omologul sau nipon, Nabutaka Matimora, nu au marcat nici un
In pofida asteptarilor, negocierile de la inceputul acestei saptamani purtate la Tokyo de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cu omologul sau nipon, Nabutaka Matimora, nu au marcat nici un progres in apropierea pozitiilor celor doua parti intr-o problema care dateaza de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cand s-a decis ca cele patru insule din sudul Kurilelor apartinand Japoniei infrante sa intre in componenta URSS: Kunasir, Iturup, Habomai si Sikotan. Problema in disputa a ocupat cea mai mare parte a timpului rezervat discutarii pachetului de chestiuni legate de pregatirea vizitei din acest an in Japonia a presedintelui Vladimir Putin. Japonezii au dat clar de inteles ca principalul subiect pe care doresc sa-l discute cu liderul rus este cel al asa-ziselor "teritorii din nord". Daca ministrul nipon s-a dovedit mai nuantat in afirmatii, colegul sau rus a confirmat ca in problema Tratatului de pace si in cea privind delimitarea teritoriala pozitiile celor doua parti au ramas neschimbate. Diplomatul rus a dezmintit stirile cu privire la purtarea unor tratative de culise in chestiunea insulelor, precizand ca pozitiile celor doua parti raman diametral opuse. A subliniat, totodata, disponibilitatea reciproca de a continua dialogul, incercand sa gaseasca solutii pentru reglementarea acestei probleme, care necesita intelegerea "nu numai la nivelul conducerilor de stat, dar si acordul opiniei opiniei publice din cele doua tari". In legatura cu acest ultim aspect, este de retinut ca vocea opiniei publice japoneze s-a facut extrem de auzita in timpul manifestatiilor de protest ale unor organizatii din aceasta tara in apropierea hotelului in care a fost cazata delegatia rusa si a institutiilor Federatiei Ruse in capitala nipona. Semnatarii unui articol publicat in cotidianul "Rosiiskaia gazeta" noteaza ca, in ultimul timp, problema pretentiilor Japoniei asupra celor patru insule si, legat de aceasta, absenta Tratatului de pace dintre cele doua tari au capatat o rezonanta noua. Perspectiva de a deveni unul dintre noii membri permanenti al Consiliului de Securitate al ONU ar putea determina Japonia sa abordeze intr-o alta maniera chestiunea incheierii Tratatului de pace cu Federatia Rusa, succesoarea de drept a fostei URSS.




















































