Modul in care Romania a rezolvat problema minoritatii maghiare - un model si pentru alte zone ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul american International Herald Tribune publica, sub semnatura unuia din analistii sai cei mai prestigiosi, William Pfaff, un comentariu in care elogiaza modul intelept in care Romania a

Cotidianul american International Herald Tribune publica, sub semnatura unuia din analistii sai cei mai prestigiosi, William Pfaff, un comentariu in care elogiaza modul intelept in care Romania a solutionat problema minoritatii maghiare. Tratatele care au succedat primului razboi mondial - se arata in comentariu, intitulat semnificativ "Facatorii de pace arata drumul" - au facut ca Romania sa dispuna de o considerabila populatie de origine etnica maghiara, in special in Transilvania. Astazi, dintr-o populatie de circa 23 milioane de locuitori, peste 1,6 milioane romani sunt de origine etnica maghiara. Istoria relatiilor dintre acestia si populatia majoritara este agitata. Dupa caderea comunismului, liderii politici ai celor doua comunitati, practic, incetasera orice dialog. Majoritatea romana suspecta pe etnicii maghiari de lipsa de lealitate si separatism, in timp ce maghiarii se considerau, in conditiile culturii lor distincte, oprimati de catre majoritate si guvernul roman. In buna masura, ca urmare si a interventiei benefice si arbitrajului unei mici agentii americane neguvernamentale, cu sediul la Princeton, Proiectul asupra Relatiilor Etnice, a putut fi initiat un dialog, care, un deceniu mai tarziu, a dus la incheierea unor protocoale de cooperare intre formatia guvernamentala din Romania, Partidul Social Democrat, si Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania (UDMR). S-a dezvoltat o structura durabila si sofisticata din punct de vedere politic, concretizata in acorduri etnice unice in regiune si care au supravietuit unei schimbari de guvern, fiind sprijinita de toate partidele importante. Guvernul roman a ajuns, de asemenea, la un compromis reusit cu Ungaria in ce priveste controversata "lege a statutului" adoptata de Ungaria si in baza careia sunt acordate etnicilor unguri cetateni ai tarilor vecine anumite privilegii speciale. Unul din motivele pentru care romanii au reusit sa abordeze cu succes aceasta problema il constituie contributia propriei minoritati maghiare la incheierea acordului cu Ungaria. Europa sud-estica si sud-centrala s-a schimbat foarte mult in ultimul timp sub influenta Uniunii Europene, a Consiliului Europei si a NATO, si ca urmare a activitatilor Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa si ale Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare, precum si in urma interventiilor unor grupari individuale cum este proiectul asupra relatiilor etnice. Politica interna in tarile acestei zone a devenit intr-o anumita masura parte integranta a politicii internationale. Schimbarile intervenite au dus la importante modificari intr-o zona care, in trecut, era izolata si bantuita de spectrul unui sir intreg de nedreptati. Daca - conchide articolul - acest proces al dialogului cinstit si onorabil ar putea fi transplantat si in alte zone ale lumii, cum sunt Caucazul sau Orientul Mijlociu, ar fi o realizare din cele mai insemnate.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite