"Modelul de dinainte de '89 nu mai poate fi peticit la infinit"
In Romania, doar 1 la suta dintre tineri au o afacere proprie
Tinerii ar trebui sa se implice mai mult in domeniul bancar, in servicii, IT si telecomunicatii, ramuri "aducatoare de profit", in opinia premierului Adrian Nastase. "Voi trebuie sa aratati ca economia romaneasca a iesit din convalescenta", le-a spus seful Executivului participantilor la "Danube Conference", organizata ieri, de Junior Chamber International, la Romexpo si unde s-au pus in discutie perspectivele participarii tinerilor la relatiile economice din zona danubiana. Declarand ca este preocupat de initiativele tinerilor intreprinzatori, premierul le-a cerut acestora sa se implice mai mult in intocmirea de proiecte si strategii, pentru a putea atrage fonduri. "Daca s-a tot vorbit in ultima perioada despre schimbul de generatii din politica, acum va trebui sa ne gandim si la schimbul de generatii din economie", a mai spus premierul, subliniind faptul ca "fara o sustinere larga a tinerilor nu se va putea face nimic". Nastase a mai spus ca in Romania exista foarte multi tineri care au pus bazele unor afaceri de succes si care au pasit "in sistemul capitalist de la varste foarte tinere", laudandu-se ca statul le-a pus la dispozitie "un macroclimat economic sanatos". "Nu mai avem resursele necesare pentru a sustine toate segmentele din siderurgie sau pentru a considera ca in Romania pot coexista sapte fabrici de automobile. (...) Modelul de dinainte de 1989 nu mai poate fi peticit la infinit si nici nu mai are rost sa facem acest lucru", a mai spus Nastase.




















































