"Misu Kamikaze", starul Mitingului Aviatic de la Baneasa | adevarul.ro

"Misu Kamikaze", starul Mitingului Aviatic de la Baneasa

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cateva sute de bucuresteni au urmarit ieri, cu sufletul la gura, "cascadoriile" lotului national al aviatiei sportive, in cadrul unui miting devenit deja traditional. Ca in fiecare an, in a treia

Cateva sute de bucuresteni au urmarit ieri, cu sufletul la gura, "cascadoriile" lotului national al aviatiei sportive, in cadrul unui miting devenit deja traditional. Ca in fiecare an, in a treia duminica din iunie, asii zborului acrobatic din Romania s-au intalnit pe Aeroportul Baneasa intr-un show de senzatie. 30 de piloti, 19 avioane si planoare, precum si o formatie de parasutisti au facut o demonstratie de virtuozitate, care a smuls aplauzele celor prezenti. Starul mitingului a fost, fara indoiala, pilotul Mihai Bogza care, la 27 de ani si 600 de ore de zbor, a parut ca sfideaza toate legile fizicii la bordul avionului Extra 300 L. Lupingurile, tonourile si celelalte elemente acrobatice au tinut cu inima stransa intreaga asistenta. Dupa "tumbele" facute in aer, Mihai Bogza a continuat sa "chinuiasca" avionul si pe pista in aplauzele si ovatiile tuturor. Nu degeaba Mihai Bogza este poreclit de colegii sai "Misu Kamikaze". Planoristii si-au facut si ei datoria, aparatele lor de zbor parand niste frunze in bataia vantului. Acrobatiile in formatie ale "batranelor" Zlin-uri au fost "acompaniate" de salturile parasutistilor. Vanatoarea de baloane a fost o alta proba care a incantat privirile celor aflati pe Aeroportul Baneasa. Doua Zlin-uri au urmarit mai multe baloane cu heliu pe care le-au spart cu elicea, un lucru foarte dificil, mai ales ca vantul sufla destul de tare. Evenimentul, dedicat celebrarii a 95 de ani de la primul zbor al unui aparat cu motor, creat de Traian Vuia, a fost, totodata, si o ultima verificare a pilotilor inaintea Campionatului european de luna viitoare, care va avea loc in Cehia. Aeroclubul Romaniei va fi prezent la o astfel de competitie dupa o pauza de 12 ani.

Top articole

Partenerii noștri