Minore umilite cu testul de virginitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Național de Medicină Legală eliberează în continuare certificate de virginitate pentru fetele ai căror părinți cer asta, deși conducerea instituției anunțase că va elimina acest serviciu. Psihologii atrag atenția că această practică este un abuz și afectează demnitatea ființei umane.

Institutul de Medicina Legală reia o practică scandaloasă ? Foto: Arhivă
Institutul de Medicina Legală reia o practică scandaloasă ? Foto: Arhivă

„Aş putea spune, totuşi procedura s-a reluat la anumite insistenţe (...) Să nu mai acceptăm ca în România fetiţele să fie marfă de schimb, de tranzacţionare, să se poată face acest lucru şi prin prisma acestor certificate de virginitate solicitate în mod barbar de către părinţi, pentru a creşte suma, pentru a negocia, fireşte“, atrage atenția Gabriela Firea.

Reamintim că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a condamnat ferm testarea virginității și a cerut ca acest document să nu mai fie eliberat. Totuși, România se numără încă printre țările care le mai permit părinților să-și oblige fetele să își demonstreze virginitatea printr-un examen medical.

Potrivit site-ului dela0.ro, între 2018 și 2021, 85% din certificatele de virginitate au fost eliberate pentru persoane minore. Cea mai mică persoană examinată avea doar un an și 10 luni. Anual sunt făcute între 400 și 1.000 de astfel de teste.

„Cel mai greu examen pentru mine“

Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (VIF) a lansat în vară o campanie naţională de eliminare a testelor de virginitate. Cei de la VIF voiau să tragă un semnal de alarmă legat de existenţa acestui tip de testare medico-legală despre care spuneau că este abuzivă şi traumatizantă.

 În videoclipul de campanie, adolescenta supusă acestei testări a mărturisit prin ce a trecut. „Testul cu două degete. Ăsta e cel mai greu examen pentru mine. Ca să vadă tata dacă mai sunt virgină, că așa se cade… Până la căsătorie trebuie să fiu imaculată, că altfel… ne supărăm. Doctorul zice să mă relaxez, că trece repede.... (...) Cât timp are degetele în mine, cât timp mă atinge fără voia mea, mă simt umilită și violată, și parcă-mi doresc să nu mai exist“, arăta copila.

La rândul lor, psihologii atrag atenția că testarea virginității are un profund impact psihologic asupra fetelor, mai ales că, în multe cazuri, sunt minore.

„Este o practică ce afectează demnitatea ființei umane. Practica în sine, cât și ideea în sine”, spune psihologul Mihai Copăceanu.

De aceeași părere este și psihoterapeutul Radu Marian, care subliniază că testele de virginitate reprezintă un abuz. În plus, acesta consideră că, prin această acțiune, părinții creează o prăpastie între ei și copil, iar victima se va distanța de persoana pe care o vede agresor.

Ambii specialiști consideră că testele de virginitate reprezintă un abuz psihic și fizic.

„Impactul este unul destul de puternic, este o procedură invazivă şi intruzivă, este un procedeu prin care fetele sunt examinate majoritatea împotriva voinţei lor (...) simt că nu au voie să spună «nu» sau, chiar dacă spun «nu», nu sunt auzite, că nimeni nu le ia în seamă“,  subliniază și psihoterapeutul Andreea Cornea.

De ce se fac testele

În România, majoritatea testelor de virginitate sunt făcute la cererea părinților minorelor și costă în jur de 40-50 de lei.

În vară, ONG-urile din Rețeaua VIF au lansat o petiție către Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Institutul Național de Medicină Legală, în care cer scoaterea în afara legii a testelor de virginitate.

În aceeași petiție se precizează că fetele sunt supuse acestor teste la „presiunea părinților sau a potențialilor soți pentru a le fi stabilită virtutea, onoarea sau valoarea socială în vederea căsătoriei, sau la cererea organelor judiciare pentru a stabili fapta de viol“.

În urma presiunilor ONG-urilor, INML anunțase că va elimina testele de virginitate la cerere, dar lucrurile au rămas la fel.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite