Ministrul scriitor care a construit un drum prin munți ce a ținut 100 de ani. Lucrarea a rezistat celor două Războaie Mondiale

Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut ca unul dintre clasicii literaturii române, dar el a fost atât un mare avocat, cât şi ministru al lucrărilor publice extrem de competent şi productiv.

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Deşi a avut un mandat scurt de ministru al Lucrărilor Publice, la începutul secolului trecut, marele literat este şi astăzi pomenit pentru lucrările de calitate pe care le făcea.

În conştiinţa publică din România, Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut ca unul dintre clasicii literaturii române, mai ales prin lucrările „Apus de Soare“ sau „Hagi Tudose“.

Delavrancea a fost, pe lângă un mare literat şi un orator de excepţie, jurist şi om politic, fiind şi primar al Capitalei, şi ministru în două rânduri: odată al Lucrărilor Publice şi apoi al Industriei şi Comerţului.

Deşi s-a născut în mahalaua Bucureştilor, la 1858, el şi-a luat numele Delavrancea în semn de apreciere pentru strămoşii săi, tatăl său, Ştefan Tudorică Albu, fiind descendent dintr-o familie de ciobani vrânceni.

De altfel, acest mare român nu i-a uitat pe oamenii din Vrancea atunci când a fost ministru al Lucrărilor Publice, răspunzând pozitiv unui memoriu al mocanilor care în 1911 deplângeau starea dezastruoasă a şoselei care pleca de la Focşani şi făcea legătura, prin munţi, cu Transilvania, practic actualul DN2 D de azi, Focşani-Ojdula-Covasna.

„Ca un omagiu pentru ţinutul al cărui nume îl adoptase, Delavrancea a răspuns prompt şi a dispus construirea şoselei. Lucrările de construcţie a drumului au fost efectuate doar până la Valea Sării, mandatul de ministru al scriitorului încetând în 1912, spre părerea de rău a mocanilor, care mult timp l-au pomenit pe acesta ca un mare binefăcător al lor. Tronsonul până la Valea Sării, aşa cum a rezultat în urma lucrărilor de la acea vreme, s-a remarcat prin soliditate, prin tehnica de drumuire, podeţele de piatră, ziduri de întărire a coastelor, rigole pavate. Drumul astfel aranjat a ţinut, în ciuda războaielor şi a zonei extrem de sensibile pe care o traversa, peste 100 de ani, cu micile retuşuri datorate trecerii timpului”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.

Drumul care traversează Carpaţii

Pe de altă parte, Delavrancea dorea realizarea acestui drum şi pentru că traversa Carpaţii, spre Ardeal, el fiind un mare susţinător al Marii Uniri de la 1918, pe care din păcate nu a mai apucat-o, murind doar cu câteva luni înainte de măreţul eveniment.

Într-unul din discursurile de la Academia Română, al cărui membru a fost, Delavrancea a rostit memorabilele cuvinte pe această temă: „Avem acelaşi dor, aceleaşi dureri, aceleaşi aspiraţiuni. Cântăm aceleaşi cântece şi aceeaşi doină. Durerile şi bucuriile celor de dincolo sunt şi ale noastre, şi ale noastre sunt ale lor. Duşmanii lor sunt şi ai noştri. Visul atâtor generaţii de strămoşi, de moşi şi de părinţi l-am visat şi noi, şi acum îl vedem aevea. /…/ Suntem un singur popor, Carpaţii ne sunt şira spinării”.

Drumul cunoscut drept “Şoseaua Vrancei” sau 2D Focsani-Vidra-Ojdula (spre Braşov) este artera principală care leagă Ţara Vrancei de exteriorul Munţilor Carpaţi.

Mai era cunoscut drept „drumul morilor”, iar prima menţiune despre el se află într-un act ardelenesc din 2 iulie 1431, scris latineşte, prin care Ladislau Apor anunţa pe judele braşovean Luca Kiss că a primit ştiri despre mişcările oastei moldovene prin nişte informatori ai săi care au venit pe drumul Vrancii.

Menţiuni despre acest drum mai apar şi în 5 iunie 1751, cu ocazia unei vânzări.