Sărbătorile de iarnă, povestite de Creangă, Enescu sau Cella Delavrancea: „un măr, un pumn de nuci și o băncuță“
0Amintirea Crăciunului de altădată, cu iernile lungi și ninsori abundente, este un prilej de a readuce la viață acea magie a sărbătorilor pe care fiecare generație a perceput-o altfel – ghidușii în curtea casei, colinde la Palat, liniștea adusă de colindători în pragul casei, Nașterea Domnului serbată departe de familie.
Ion Creangă, unul dintre cei mai mari artiști ai literaturii noastre, a recreat în „Amintiri din copilărie“ un trecut la care ne întoarcem cu nostalgie. În stilul inconfundabil, Creangă prezintă cititorului ghidușiile pe care le făcea în perioada Sărbătorilor de iarnă: „La Crăciun, când tăia tata porcul, și-l pârlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc de-asupra paielor și făceam un chef de mii de lei, știind că mie are să-mi deie coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe, s-o umflu și s-o zurăiesc după ce s-o usca; ș-apoi vai de urechile mamei până ce nu mi-o spărgea de cap“. Masa de Crăciun era bogată, cu tot felul de mâncăruri pregătite în casă, „costițele de porc afumate, chiște și buft umplut, trandafiri usturoieți și slănină de cea subțire, făcute de casă, tăiete la un loc, fripte bine în tigaie și cu mămăliguță caldă, se duc unse pe gât“.
„Un măr, un pumn de nuci și o băncuță“
Cella Delavrancea povestește, într-o manieră savurosă și plină de haz, despre Sărbătorile de iarnă din copilărie. Avea 11 ani și foarte mult și-ar fi dorit să meargă la colindat, dar refuzul mamei era categoric. Împăcată cu situația, Cella Delavrancea rămânea lângă darurile pe care le oferea colindătorilor. „Mama pregătise în vestibul un coș mare cu mere, altul cu nuci, și o farfurie adâncă plină cu băncuțe de 50 de bani strălucind ca niște peștișori. Sunau la ușă șiruri de băieței strigând răgușit «ne dați ori nu ne dați?». Eu mă repezeam să le deschid, și dădeam fiecăruia un măr, un pumn de nuci și o băncuță. Prin gestul acesta mă identificam cu ei. Mulțumirile lor gingașe erau pentru mine ca o adeziune acceptată la colectivul lor, și o putere lăuntrică mi se infiltra în tot corpul. [...] Spre seară nu rămăseseră decât câteva mere mici; coșul se golise vertiginos. Iar au strigat, iar am deschis ușa. Erau vreo șase mai mărunței. Când le-am pus în palmă ce li se cuvenea, unul mai îndrăzneț mi-a spus cu ciudă în glas: «Numai atât ne dai, țațo?» și au plecat iute. Îndată, m-am simțit exclusă, alungată de contemporanii mei, devenisem o individă, iar termenul de «țață» îmi ofensa vârsta, aducându-mi aminte de mătușile mamei, «țața Profira, țața Lența», de la care primeam totdeauna observații ironice“.
„Amintirea unei ierni liniștite cu zăpadă“
Dinu Lipatti nu începuse să vorbească, dar era atras de toate jucăriile care scoteau un sunet. Ana Lipatti, mama celebrului muzician, dezvăluie în „Amintirile unei mamei îndurerate“ că „La primul Crăciun – decembrie 1917 – împlinise nouă luni. Împodobisem un brad, pregătisem cadouri pentru toată lumea, iar soțul meu instalase pe masa cea mare din sufragerie un trenuleț electric cu un mecanism foarte bine pus la punct și cu opriri pe traseu. Când se apropia de gară, trenulețul șuiera prelung. La auzul primului șuierat, Dinu a scos un chiot de bucurie și abia am mai putut să-l luăm de acolo ca să-l ducem la culcare“.
Crăciunul va marca pentru Dinu Lipatti și alte momente importante, de exemplu, în iarna anului 1934, chiar în Ajunul Crăciunului, Dinu Lipatti interpretează Concertul în mi bemol de Liszt, publicul este înduioșat, iar profesorul Alfred Cortot notează execuția elevului drept „remarcabilă“. Trei ani mai târziu colinda „Florile dalbe“ devine sursa de inspirație pentru lucrarea „Nocturna în la minor pe o temă moldovenească“ (1937). Această colindă a fost publicată în volumul „Poezii poporale“ (1862) culese de Vasile Alecsandri și se cântă în Ajunul Crăciunului. Dinu Lipatti o ascultă prima dată, în anul 1937, interpretată la pian de Miron Șoarec, într-o vară în care cei doi prieteni vor să rememoreze clipe din copilărie. Impresionat de renumita colindă, Lipatti va compune, în noiembrie 1937, „Nocturna în la minor pe o temă moldovenească“. Manuscrisul îi va fi trimis prietenului său, într-o mapă, chiar în preajma Crăciunului din acel an. Despre această operă, Miron Șoarec vorbește în lucrarea „Prietenul meu, Dinu Lipatti“: „Este o piesă deosebit de frumoasă, plină de delicatețe și lirism. După ce dezvoltă tema colindului, o reia la mâna stângă cu un acompaniament suav la dreapta, imitând clopoței care amintesc de o iarnă liniștită cu zăpadă, în preajma Crăciunului“.
Stele, globuri, îngerași
Amintirea colindătorilor nu lipsește nici din memoriile Zoei Cămărășescu, fiica Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta: „Aproape de Ajun începeau copiii să umble cu colindele, cu Steaua. Ne pomeneam pe seară, la geamurile «marchizei», cu o ceată de băiețași cu căciuli țuguiate, cântând pe nas: «Steaua luminează,/ Și adeverează,/ Că în astă seaară,/ Bucurie maare,/ Bucurie mare». Ne repezeam în antreu, luând din fugă șalul pe umeri...“.
Zoe Cămărășescu dezvăluie că bradul de Crăciun îl făceau în Ajun. Erau ajutate de fetele Rosetti, și așezate în jurul unei mese începeau să pună lumânările în sfeșnice după care descurcau „beteala veche, înnegrită, încâlcită, pictată cu ceară colorată“ și legau mandarinele „al căror miros iute se amesteca cu mirosul de cocleală“. Așteptat în fiecare an cu nerăbdare, Crăciunul micuței Zoe era împresurat de bucurii. Printre acestea se număra și vizita la Cotroceni din preziua Ajunului unde petrecea de minune și revenea acasă „vrăjită de toată bogăția aceea de stele, globuri, țurțuri de gheață din cristal, șiraguri de mărgele, păsări și îngerași strălucitori, ce se legănau pe un fir subțire de cauciuc, de parcă ar fi zburat“.
„Cu chef și veselie de Crăciun“
Departe de casă și de părinți, George Enescu scrie des familiei. Din corespondență nu lipsesc urările de Crăciun și Anul Nou. Avea numai 8 ani, în 25 decembrie 1889, când îi dorește tatălui sănătate de sărbători și îi scrie că a doua zi va participa la concertul susținut de cvartetul Rosé. Mamei îi mulțumește pentru bucuria ce i-a făcut-o trimițându-i piepturi de gâscă și dulcețuri. „Îți doresc sănătate de sărbători. [...] Când voi veni acasă, la vară, avem să ne jucăm cu vaporul, cu mingea și cu alergarea“. În 1902, George Enescu petrece Sărbătorile de iarnă alături de prietenii săi. Era nelipsit de la întâlnirile organizate în casa doctorului Willette, unde se făcea muzică de cameră și uneori chiar se dansa, iar Enescu interpreta la pian valsurile la modă. Crăciunul din anul 1904 îl va prinde la Bordeaux, iar de acolo, în Ajun, va trimite mamei urările: „Cu chef și veselie de Crăciun și Anul Nou, mameleben și sănătate tuturor!“. Enescu este răsfățat de prietenii săi cu tot felul de „cadouri foarte frumoase“ și nu uită să-și arate încântarea în scrisoarea pe care i-o scrie mamei în decembrie 1906 când îi menționează că „toată lumea e gentilă“, e invitat peste tot și „toate concertele merg minunat“. Bucuria sărbătorilor și petrecerea lor în jurul bradului de Crăciun este exprimată în scrisoarea trimisă de la Londra, în 1907: „Acuș la 9 plec spre Paris, unde o să fiu pe la 5 ore; o să am timp să mă duc pe la Dna Bonnardel, unde o să iau ceaiul împrejurul unui brad de Crăciun. Ce frumos lucru!“.
De-a lungul vieții, George Enescu a trăit clipe memorabile de Crăciun. A susținut numeroase concerte, i s-au cântat lucrările compuse; de exemplu, Alfredo Cassela a dirijat Simfonia în mi bemol, în 25 decembrie, în cadrul concertelor Hasselmans, a oferit cu generozitate concerte răniților de război și a venit în sprijinul orfanilor, a insuflat speranță și a dăruit bucurie.
Se încarcă comentariile...
