"Ministrul educaţiei nu-şi poate pune colegii politici în Consiliul Director al unei universităţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Noi vrem ca rectorii să fie profesionişti, vrem să existe profesia de rector, de manager al universităţii. În noile condiţii ale universităţii antreprenoriale, trebuie să existe un

"Noi vrem ca rectorii să fie profesionişti, vrem să existe profesia de rector, de manager al universităţii. În noile condiţii ale universităţii antreprenoriale, trebuie să existe un leadership executiv bazat pe dedicare. Rectorul va conduce instituţia, dar o va conduce în baza unui acord de performanţă. În acest moment, nu se ştie foarte clar ce ar trebui să facă un rector, nu există o fişă a postului de rector. Toată lumea îi cere câte ceva rectorului, sunt numeroase litigii, şi aceasta pentru că nu sunt scrise într-un contract toate situaţiile care pot apărea. Noi credem că, dacă vrei să fii rector în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să te dedici acestei activităţi, să investeşti timp, energie şi inovativitate", motivează secretarul de stat Miron introducerea în proiectul de lege a articolului cu "incompatibilităţi". "şi pentru că se spune că nu se mai ştie cine conduce universitatea, potrivit proiectului de lege, Stăpânul Inelelor este Senatul universităţii, pentru că aici se adoptă strategia universităţii. Consiliul Director, pe de altă parte, trebuie să facă legătura dintre universitate şi mediul de afaceri". Miron respinge şi acuzele de intruziune a politicului în universitate şi spune că lucrurile trebuie bine cântărite, înainte de a face acuzaţii: "Componenţa acestui Consiliu Director trebuie văzută în oglindă: public şi privat. În cazul universităţilor private, fondatorii sunt cei care numesc trei membri, în cazul universităţilor publice, fondatorul este statul român, iar reprezentantul său, în această situaţie, Ministerul Educaţiei. Pe de altă parte, ministrul nu alege de capul lui. El îi desemnează pe cei trei membri dintr-un panel alcătuit de specialişti, la propunerea Academiei Române, a academiilor de ştiinţe, a asociaţiilor profesionale. Ministrul alege trei oameni dintr-un panel pe care nu-l stabileşte el, un panel propus de entităţi care nu sunt politice. Nu-şi poate pune colegii politici în Consiliul Director, asta e clar. Suntem acuzaţi că politizăm şi centralizăm, în ciuda faptului că atribuţiile noastre au scăzut considerabil: Ministerul Educaţiei nu mai confirmă rectorii, nu mai confirmă profesorii universitari. Rectorul nu mai este deloc în subordinea ministerului, el încheie un acord de performanţă. Acum se consolidează, de fapt, autonomia universitară".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite