MGM Channel aduce filme celebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MGM Channel, un post de televiziune ce difuzează pelicule din cea mai mare arhivă de filme din lume, cea a companiei Metro-Goldwyn-Mayer, s-a lansat ieri, simultan, în reţelele de cablu ale UPC

MGM Channel, un post de televiziune ce difuzează pelicule din cea mai mare arhivă de filme din lume, cea a companiei Metro-Goldwyn-Mayer, s-a lansat ieri, simultan, în reţelele de cablu ale UPC din România, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, pentru mai mult de 1,5 milioane de clienţi. "Parteneriatul MGM Channel - UPC România este unul de egalitate, noi am dorit să adăugăm un plus de valoare programelor noastre, iar MGM a avut nevoie de un distribuitor pe această piaţă", a explicat Richard Anderson, manager UPC România. Primul film difuzat în România pe MGM Channel va fi comedia din 1979, regizată de Charles S. Dubin, "Niciodată să nu spui niciodată", ce va rula de la ora 21.00. "Cei şapte magnifici", "Robocop", "Cel bun, cel rău şi cel urât", "Un pod prea îndepărtat" sau "Trei amigos" sunt alte producţii ce vor fi difuzate în următoarea perioadă prin canalul de filme. "Vom avea acces şi pe alte reţele de televiziune prin cablu din România după ce vom începe negocierile şi cu ceilalţi operatori", a arătat Klaus Michler, General Manager al The MGM Channel Central Europe. "Accesul la arhiva de filme Metro-Goldwyn-Mayer Studios, cea mai mare din lume, care deţine peste 4.000 de titluri, reprezintă o oportunitate pentru telespectatorii din România de a urmări unele dintre cele mai renumite producţii din cinematografie", a adăugat Anderson.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite