Meteo: Vreme de toamnă ploioasă | adevarul.ro

Meteo: Vreme de toamnă ploioasă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Creşterea presiunii atmosferice în Europa atlantică face ca depresiunea islandeză să se izoleze în nordul Oceanului Atlantic, dar din aceasta s-a individualizat deja o zonă depresionară în Europa centrală, unde vremea este foarte instabilă.

În estul continentului, chiar dacă în scădere uşoară, presiunea se menţine mai ridicată. În zona geografică a ţării noastre, presiunea va scădea uşor, iar frontul atmosferic al ciclonului din nord-vestul Peninsulei Balcanice se va apropia tot mai mult. Aşa că vremea va fi în general instabilă, iar cerul mai mult noros.

Temporar va ploua pe arii relativ extinse, mai ales ziua. Ploile vor avea şi caracter de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice şi, izolat, mai ales la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor varia între 18 şi 26 de grade.

Mâine

Cerul va fi variabil, mai mult noros în zonele din interiorul arcului carpatic, unde, pe arii restrânse, trecător, va ploua slab. În restul teritoriului este posibil să plouă cu totul izolat. Vântul va prezenta unele intensificări la munte. Cele mai mari valori ale temperaturii vor fi între 18 şi 28 de grade.

Poimâine

Cerul va fi variabil în sud şi în sud-est, dar norii se vor deplasa în restul teritoriului, unde, pe arii restrânse, trecător, va ploua slab. Vântul slab şi moderat va prezenta unele intensificări la munte. Temperaturile maxime înregistrare în ţară vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite