Meteo: Vreme bună de vacanţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

Centrii barici principali-permanenţi sunt coborâţi latitudinal. Astfel, depresiunea nord-atlantică, mult extinsă în suprafaţă, ocupă atât nord-estul Oceanului Atlantic, cât şi vestul, centrul şi nordul continentului, în timp ce un nucleu de presiune ridicată este poziţionat în zona Peninsulei Iberice şi în nord-vestul Africii.

Un ciclon mediteraneean, slab dezvoltat, este prezent în sudul Turciei. Pe continent circulaţia este predominant dinspre vest, îndeosebi în nord şi în centru, iar în Europa Centrală presiunea va creşte uşor. Şi la noi, presiunea este în creştere uşoară, iar vremea va fi predominant frumoasă şi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 15 şi 23 de grade, cu până la 10 grade peste media multianuală. Cerul, mai mult senin, va fi variabil în nordul ţării. Vântul va prezenta unele intensificări numai pe crestele munţilor.

Mâine

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 15 şi 23 de grade, dar şi predominant frumoasă. Cerul va fi varia­bil, iar vântul va sufla în general slab. Dimineaţa, în zonele joase din sudul şi estul ţării, local, se va produce ceaţă.

Poimâine

Vremea va fi în continuare deosebit de caldă, mai ales în vestul şi în centrul ţării, la deal şi la munte, cu temperaturi maxime cuprinse între 15 şi 23 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin, dar dimineaţa, în zonele joase din sud şi est, local, se va produce ceaţă. Minimele vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite