Menstruatie la cap
0Ca launtrul lui C.V. Tudor improasca pe cine-i vine la gura cu insulte care imperecheaza pestilentialul cu dementialul si minciuni dincolo de abjectie vede orice roman de bun simt. Ceea ce nu se prea
Ca launtrul lui C.V. Tudor improasca pe cine-i vine la gura cu insulte care imperecheaza pestilentialul cu dementialul si minciuni dincolo de abjectie vede orice roman de bun simt. Ceea ce nu se prea baga de seama este ca matahala cu sange tricolor are mereu gura larg deschisa, ca balenele inghititoare de plancton, pentru a primi in ea cu voluptate toate invectivele pe care i le adreseaza insi scosi din sarite de ticalosia lui. A-i spune otrepei ca e otreapa inseamna a-l hrani pe C.V. Tudor cu energia pura a gunoiului din care se nutreste. De aceea, lovitura cea mai teribila pe care o poate primi talentatul poet al peretilor de closet este sa nu-l bagi in seama, sa faci abstractie de existenta lui. Am facut asta intr-o emisiune televizata, in care, solicitat fiind sa adresez telefonic intrebari invitatilor, pe C.V. Tudor l-am ignorat pur si simplu si am inchis. Cuprins de turbare, a inceput pe loc sa zbiere la camerele de luat vederi ca am furat patrimoniul Scanteii, ca sunt nebun, ca am nu stiu cate neveste... Nu altceva a facut ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest. Dl. ambasador nu a dorit sa onoreze cu prezenta dezvelirea la Cluj a statuii presedintelui american Woodrow Wilson de catre C.V. Tudor si Gh. Funar. Adica desi Vadim si Funar au pus steagul american la usa cocinii lor si au intonat imnul SUA, dl. Guest a refuzat sa dea curs amabilei invitatii. Drept care, C.V. Tudor, dupa ce il acuza pe ambasador ca nu reprezinta interesele Americii, etaleaza intr-o scrisoare trimisa Ambasadei SUA doua pagini de pamflegme scarboase pana la voma pe tema homosexualitatii declarate a acestuia. Este procedeul preferat al tribunului: cand e dat cu capul de cate un principiu, ataca persoana. Nu homosexualitatea d-lui Guest este determinanta; daca dl. Guest era negru si nu homosexual, C.V. Tudor ar fi vorbit nu de faptul ca ambasadorul SUA are ciclu menstrual, ci despre cioroiul care n-a putut veni la Cluj pe calea aerului. Daca dl. Guest era paralitic, ca Franklin Delano Roosevelt, atunci C.V. Tudor zicea ca i s-a ars bujia la scaunul cu rotile. Presedintele PRM traieste politic zgandarind raul si uratul de pe fundul sufletului omenesc, oglindite in miturile murdare din subconstientul unui popor - creierul lui C.V. Tudor functioneaza dupa un ciclu menstrual: secreta periodic un suvoi sangeriu, urat mirositor, dar sterp. In cazul de fata e vorba de virilitatea masculului roman, de "legendara" potenta cu care calareste femeia si cu care i-am coplesit numeric pe unguri, de suedezele care-l cauta innebunite pe la Mamaia etc., totul prin comparatie cu "fatalaul" homosexual. Faptul ca statisticile aparute in presa in ultimii ani consemneaza ca peste o treime din romani au probleme cu erectia nu-l va opri nicidecum pe C.V. Tudor. Nici consecinta care decurge de aici, si anume ca scaderea masiva a natalitatii in Romania ultimului deceniu poate fi determinata nu numai de saracie si insecuritate, ci si de impotenta sau infertilitate. De fapt, "glumele" lui ticaloase nu sunt adresate barbatilor heterosexuali cu activitate sexuala normala, ci impotentilor mereu cu gura plina de bancuri porcoase, gata sa ranjeasca de pe margine la un viol. Nu inteleg homosexualitatea, nici macar nu pot sa mi-o imaginez in act. Cu privire la pecinginea "corectitudinii politice" m-am exprimat de nenumarate ori. Dar cred ca e profund incorect sa atribui acestui comportament sexual, innascut sau dobandit, conotatii morale sau valorice. Pot exista homosexuali care sa aiba ceva mai multa grija de un copil decat heterosexualii care il fac si pe urma il arunca la ghena. Pot exista homosexuali mult mai atenti si delicati fata de o femeie decat bruta care ii e sot. Probabil cel mai luminos creier al umanitatii din toate timpurile a fost cel al homosexualului Leonardo da Vinci. Are C.V. Tudor curajul bucal sa spuna si despre el "Dumnezeu sa-i binecuvanteze fundul!"? In ciuda clantanelilor lui retorice, C.V. Tudor stie foarte bine ca Michael Guest reprezinta America in toata puterea ei. Daca refuza sa intre in contact cu el, ambasadorul o face nu numai pentru ca ii repugna grosolania si jegul moral, ci, in primul rand, pentru ca Washingtonul ii interzice sa stea de vorba cu extremisti paranoici. In plus, dl. Guest, spre deosebire de unii dintre predecesorii sai, este preocupat si de Romania, si nu doar la cocteiluri, implicandu-se transant in impunerea unui set de valori occidentale, in impingerea guvernantilor spre reforme si lupta reala cu coruptia, a Romaniei spre NATO. Chiar cand greseste, dl. Guest demonstreaza ca ii pasa de noi. Potrivit unei afirmatii de ultim racnet plusate de C.V. Tudor, daca nu trucau americanii alegerile din 2000, el ar fi iesit presedinte. Merita sa ne gandim putin ce s-ar alege de Romania daca o scrisoare ca aceasta catre ambasadorul SUA sau al altei tari ar fi trimisa de seful statului.