Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, despre tragedia Colectiv: „Toată România, în zilele acelea, a tras la o singură cale, pe un singur drum”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul psihiatru, Gabriel Diaconu a făcut o radiografie a tragediei Colectiv din punct de vedere al eforturilor salvatorilor şi al medicilor din Capitală, care s-au mobilizat pentru a primi numărul mare de răniţi ai incendiului. Diaconu consideră că fiecare a făcut toate eforturile posibile şi condamnă „scindarea” din societatea şi acuzele aduse pompierilor care au intervenit acum patru ani, la stingerea incendiului din Colectiv.

Medicul Gabriel Diaconu arată că momentul Colectiv a avut un impact asupra întregii societăţi şi fiecare om implicat şi-a folosit toate resursele. „O societate e definită, până la urmă, de doar două lucruri. Cum are grijă de vii. Cum are grijă de morţi.

Am să insist, poate de unul singur, că doar în vreme de război a mai văzut, vreodată, România atâta grijă pentru vii, ca după Colectiv. Săriţi-mi în cap. Repetaţi aceleaşi poveşti cu spitale, mizerie, corupţie etc. Da, da şi da. Aveţi perfectă dreptate. Lucrurile erau aşa mai dintotdeauna. Colectiv s-a petrecut în această ţară, cu aceşti oameni, şi cu aceste resurse”, scrie Diaconu, pe Facebook.

Diaconu mai arată că efortul pompierilor care au intervenit în noaptea de 30 octombrie 2015 ar trebui apreciat. „Acum patru ani am făcut tot, dar tot ce-am putut pentru victimele incendiului din Colectiv. Când spun “am”, nu vorbesc (doar) de mine. Mă gândesc la oameni de care, din când în când, mi-e dor. Deşi astăzi cred că mi-ar fi greu să schimb două vorbe cu ei. Iar unii.. ei bine unii nu cred că mă văd cu ochi foarte buni. Ce s-a întâmplat atunci sfidează imaginaţia. Simplele poveşti ale victimelor, descrierile viscerale ale traumelor, filmele mai mult sau mai puţin editate sunt doar cioburi. Cioburi ale unui moment mult mai greu, dar cumva majestic. Oameni dincolo de nume menţionabile au luptat, atunci, pentru fiecare viaţă în parte. Astăzi jigniţi pompieri, dezbateţi psihologia lor, de fapt culpa e acolo, de fapt de aia (v)-au murit copiii. Nimeni nu se (mai) uită la viteza cu care s-a făcut triajul, cât de repede au ajuns unele resurse neobişnuite în unele locuri, faptul ca spitalele au “făcut loc” unui val mare de victime, medici au venit de acasă, oameni au muncit uneori 72 de ore fără pauza, fără somn, fără răgaz.”, mai arată doctorul. 

Gabriel Diaconu consideră că post-Colectiv, societatea a fost mai unită decât se lasă se vadă.  „Toată România, în zilele acelea, a tras la o singură cale, pe un singur drum. Până şi ticăloşii, pentru o scurtă perioadă, s-au dat la o parte sau au ajutat”. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite