Martina Hingis a fost suspendată doi ani pentru că a consumat cocaină
Jucătoarea elveţiană Martina Hingis, care şi-a anunţat în luna noiembrie retragerea din tenis după ce a fost depistată că a consumat cocaină, a fost suspendată pentru doi ani de către
Jucătoarea elveţiană Martina Hingis, care şi-a anunţat în luna noiembrie retragerea din tenis după ce a fost depistată că a consumat cocaină, a fost suspendată pentru doi ani de către Federaţia Internaţională de Tenis, informează AFP.
Hingis, în vârstă de 27 de ani, a fost suspendată pentru doi ani începând din 1 octombrie 2007, iar toate rezultatele începând de la ediţia de anul trecut a turneului de la Wimbledon au fost anulate. De asemenea au fost retrase sumele de bani câştigate în acea perioadă, adică 87.932 de euro.
Fosta ocupantă a primului loc în clasamentul mondial a fost depistată pozitiv la 29 iunie 2007 şi a confirmat acest lucru în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la 1 noiembrie, la Zurich, dar a declarat că este "sută la sută nevinovată".
Câteva zile mai târziu, ea şi-a exprimat intenţia de a contesta rezultatul testelor medicale, dar nu a fost audiată de către Federaţia Internaţională de Tenis, iar o comisie independentă a respins obiecţiile fostei campioane.
Hingis a fost cea mai tânără ocupantă a primului loc în clasamentul WTA, la numai 16 ani, 6 luni şi o zi, şi a dominat tenisul mondial între 1997 şi 2000, perioadă în care a câştigat cinci titluri de Mare şlem.





















































