Lumina Sfântă aprinde spiritele. Teolog UBB versus IPS Teodosie: „Nu e un impediment pentru unificarea datei Paștelui”
0Preotul-profesor Ioan Chirilă, care a studiat și locuit la Ierusalim, susține că Lumina Sfântă nu poate fi invocată drept un argument împotriva unificării datei de celebrare a Paștelui. Totuși, Chirilă spune că propunerea de unificare este o strategie artificială de realizare a unității.
Universitarul clujean Adrian Papahagi a anunțat, zilele trecute, că va cere Sinodului BOR să calculeze data Paștilor conform calendarului gregorian, astfel încât ortodocșii români să sărbătorească Învierea în aceeași zi cu credincioșii catolici.
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, a declarat, la începutul săptămânii, că salută un astfel de demers, însă va fi foarte greu de explicat tuturor credincioșilor ortodocși o astfel de schimbare.
„Soluţionarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”, a transmis, luni, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.
Cea mai puternică voce împotriva acestei propuneri vine din partea ÎPS Teodosie, de la Constanța, care a respins categoric ideea calculării datei Învierii Domnului (Paștele) după calendarul gregorian, așa cum cer unii intelectuali și oameni ai Bisericii. „Au catolicii Sfânta Lumină? Nu au” - a fost argumentul său suprem. Este vorba despre ceremonia Focului Sfânt din Sâmbăta Mare, care se săvârșește în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Biserica Ortodoxă susține că este vorba despre o minune, iar avioane cu Lumina Sfântă pornesc din Ierusalim în toate colțurile lumii unde sunt credincioși ortodocși. În România, Lumina Sfântă ajunge până în cele mai izolate colțuri ale țării.
„Adevărul” a discutat cu Ioan Chirilă, un respectat profesor universitar în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, printre ale cărui domenii de cercetare se numără dialogul interreligios, dialog știință – religie, etică, bioetică, etica discursului și istorie modernă.
Părintele profesor Chirilă, care a studiat la Ierusalim, nu crede că Sfânta Lumină este un argument împotriva acestei propuneri, însă susține că situația este mult mai complexă decât o simplă dată.
„Nu trebuie să amestecăm un simplu instrument de măsurare a timpului (calendarul - n. red) cu chestiuni confesionale”, spune el.
„Mai mare nevoie e să ne rugăm unii pentru alții decât să încercăm tot felul de strategii de realizare a unității artificiale. Unitatea liturgică este cea viabilă”, a conchis părintele profesor Ioan Chirilă.
„Stârnești suspiciuni, discuții”
ADEVĂRUL: Cum vedeți propunerea de celebrare a sărbătorii pascale la aceeași dată cu credincioșii catolici?
IOAN CHIRILĂ: Această propunere este binevenită, însă trebuie urmați niște pași, trebuie văzuți niște factori care în decursul timpului au determinat anumite formule de stabilire a datei sărbătorii pascale, și în ce măsură poți să realizezi într-adevăr o unitate care să fie viabilă și care să se împlinească în modelul pe care ni l-a descoperit nouă Iisus Hristos.
Mântuitorul ne-a spus că voiește ca toți să fie una, însă dezideratul acesta al unității într-o lume împărțită e greu de realizat, nu se poate realiza printr-o decizie a unor foruri superioare. Este vorba de un plan al tradiției în care eu cred că slujirea, rugăciunea și toate cele duhovnicești pot să contribuie la realizarea unității.
A început această discuție chiar în momentul în care începe săptămâna patimilor. Poate că este o încercare, poate că este un moment de meditare profundă, pentru că săptămâna patimilor este o săptămână în care noi ar trebui să ne facem o judecată proprie fiecare și să încercăm să ne raportăm la această slujire izbăvitoare pe care a împlinit o Mântuitorul Iisus Hristos.
Cum s-a pus problema în trecut în legătură cu aceste diferențe?
Poate că și această temă ar fi demnă de meditație, dar dacă ne uităm în istorie să știți că disputele pascale provin chiar din secolele de început. A mai existat dispută pascală și în secolul II, au existat după aceea diverse dispute între Răsărit și Apus toate cel puțin în primul mileniu au fost rezolvate prin consensul slujirii liturgice pe care omul este îndatorat să i-o aducă lui Dumnezeu cu inimă curată. Dacă privim la acele momente din trecutul istoric, poate găsim și soluții pentru rezolvarea unor diferențe sau deosebiri. În trecutul nu tare îndepărtat al istoriei poporului român, cred că din 1922 până în 1926, când noi am adoptat calendarul îndreptat într-o primă fază, noi am ținut Paștele la aceeași dată cu catolicii. Problema nu este de natură propriu-zis confesională, propriu-zis religioasă, ci este o problemă legată de un instrument de măsurare și de evidențiere a trecerii timpului. Cred că într-o oarecare măsură problema aceasta a fost pusă un pic greșit, ea fiind abordată într-o coloratură de natură confesională. Dacă am fi discutat de adoptarea pe întreg planul existenței sau vieții noastre a calendarului gregorian era cu totul altceva. Când transpui atribute din acestea care vizează confesionalul stârnești suspiciuni, discuții.
Propunerea de „unificare” - strategii de realizare a unității artificiale
Cum ați califica aceste propuneri?
Acestea sunt lucrurile la care eu aș fi mai atent, le-aș lua și ca niște încercări și ca niște ispite și ca niște căutări pentru că să știți că ele sunt niște căutări ale bisericii, căutările acestea pentru realizarea unității.
Avem în față o readucere în atenție a sinodului 1 ecumenic în 2025. Poate că întoarcerea în sfera mărturisirii de credință a sinoadelor ecumenice va permeabiliza și mediile ecleziale pentru o unitate de mărturisire și de slujire.
Eu am spus de multă vreme acest lucru, anume că dacă vrem să regăsim forța unificatoare a religiei și forța restauratoare pentru societate a religiei ar fi suficient să ne întoarcem în sfera hotărârilor dogmatice ale sinoadelor ecumenice. La un moment dat chiar am propus ca religia să se predea plecând de la hotărârile sinoadelor ecumenice. De ce? Pentru că aceea era o bază comună a întregii creștinătăți, aceea este baza pe care se poate construi real o unitate, iar toată hotărârea dogmatică se împlinește în viața liturgică, dacă nu se împlinește în viața liturgică, este o simplă afirmație teoretică. Iar în viața liturgică, este și iubirea lui Dumnezeu, și iubirea aproapelui deopotrivă.
A fost un apostol care zicea: „Îngăduiți-vă unii pe alții”. A ne îngădui, eu interpretez adesea că mai mare nevoie e să ne rugăm unii pentru alții, decât să încercăm tot felul de strategii de realizare a unității artificiale. Unitatea liturgică este unitatea viabilă.
Practic, spuneți că lucrurile sunt mai complexe decât celebrarea Paștelui în aceeași dată?
Acesta este punctul meu de vedere, eu nu pot să mă substitui bisericii, eu sunt doar un simplu profesor. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt mult mai complexe. Aceste propuneri le-aș lua ca o încercare pentru perioada aceasta a postului și aș lăsa înțelepciunea bisericii să se manifeste, dar v-am dat câteva perspective posibile de interpretare și de abordare a acestei chestiuni.
Vreau să mai știți un lucru și să știe toți cititorii dumneavoastră, atunci când s-a fixat formula de calculare a datei Paștilor, primul lucru era hotărârea ca Paștele să fie celebrat întotdeauna duminica. Vreau să știți că fiecare duminică și fiecare zi în care există Sfântă Liturghie este o zi pascală pentru noi, pentru creștini, așa că acest moment cronologic, această zi este doar un punct culminant, un vârf al muntelui pe care îl urcăm împreună cu Iisus pentru ca să răstignim toate patimile și toate păcatele noastre și în curăție să ne unim cu cel care înviază, adică să trăim profund Învierea. Așa că în momentul în care vorbim despre dimensiune pascală vorbim despre o dimensiune permanentă zi de zi în viața noastră sau care ar trebui să fie permanent conștientizată în fiecare zi a existenței noastre. De aceea, din punctul nostru de vedere, răsăritean, centralitatea cultului este anastasică, adică centrată pe Înviere.
Niciodată nu voi folosi o minune ca argument
S-a vorbit despre lumina de la Ierusalim, care apare doar în perioada Paștelui ortodox și asta ar constitui un impediment. Ce părere aveți?
Nu este un impediment. Eu am studiat acolo, în țara sfântă, am fost acolo și când a venit Sfânta lumină. Acela e un fapt minunat, aceea este o minune. Minunea, totdeauna, se săvârșește în ordinea existenței umane pentru a ne descoperi ceva Dumnezeu, pentru a ne conduce din acel semn spre înțelegerea autentică. Și atunci, din punctul acesta de vedere, eu niciodată nu voi folosi o minune ca argument. Eu voi încerca să înțeleg din această manifestare minunată a lui Dumnezeu pentru noi dragostea sa pentru noi. Pentru mine, lumina nu este o chestiune de dezbatere sau de negociere, ci este o manifestare a lui Dumnezeu care transcende și confesionalul, și religiosul, care încearcă să cuprindă și să recentreze întreaga existență a triadei spre lumina cea pururea viitoare.
Știți că au fost ani în care nu a venit lumina. Oare de ce? Oare nu pentru păcatele noastre? Așa că să ne rugăm să ne curățim ca să fim vrednici de a ne întâlni pururea cu lumina.
Se încarcă comentariile...
