Liderul talibanilor pakistanezi revendică atacul de la centrul pentru imigranţi din SUA
Liderul taliban pakistanez Baituallah Mehsud a revendicat sâmbătă atacul comis într-un centru pentru imigranţi din Statele Unite vineri, soldat cu 14 morţi, relatează Reuters, prealuată de NewsIn.
"Accept responsabilitatea. Au fost oamenii mei. Le-am dat ordin, în replică la atacurile avioanelor americane fără pilot", a spus Mehsud, telefonic, dintr-un loc secret.
În ultimele luni, Statele Unite au efectuat raiduri aeriene cu avioane fără pilot în zona de graniţă pakistaneză, pentru a anihila militanţii. Însă multe dintre aceste raiduri s-au soldat cu victime civile.
Potrivit unor oficiali americani, există informaţii ce indică faptul că autorul atacului era un imigrant originar din Vietnam.
Este cel mai mare masacru din Statele Unite de la cel produs la universitatea Virginia Tech în urmă cu doi ani, soldat cu 33 de morţi.
Paisprezece persoane au murit în timpul luării de ostatici în Binghamton, statul New York, a spus un oficial din poliţie. "Probabil autorul atacului se numără printre morţi", a spus el.
"37 de persoane au ieşit tefere din clădire, iar patru răniţi sunt în stare gravă", a precizat el.
Primarul Matthew Ryan a spus că ancheta "va dura" şi că identificarea victimelor este complexă, pentru că multe dintre ele "nu sunt originare din Statele Unite".
În jurul orei locale 15.00 (22.00, ora României), la cinci ore după declanşarea dramei, toţi ostaticii erau liberi şi autorul masacrului, în vârstă de circa 40 de ani, a fost găsit mort în clădire, potrivit presei, informaţie pe care poliţia a refuzat să o confirme. Potrivit CNN, bărbatul s-a sinucis.























































