Leul s-a depreciat în faţa monedei europene. 1 Euro= 4,2862 lei
Cursul de referinţă afişat de BNR a urcat la 4,2862 lei/euro, după o depreciere cu aproape un ban (0,22%) faţă de ziua precedentă, pe o piaţă mai liniştită, unde leul a pierdut teren în prima parte a zilei, influenţat uşor şi de evoluţia monedelor emergente din regiune, relatează NewsIn.
Vineri, Banca Naţională a României (BNR) afişase un curs de referinţă de 4,2767 lei/euro.
Leul s-a depreciat aproape constant în prima parte a şedinţei, de la 4,2790 la 4,29 lei/euro, ulterior cursul fluctuând în jurul nivelului de 4,2850 lei/euro. La 13:25, băncile cumpărau un euro cu 4,2840 lei şi îl vindeau cu 4,2930 lei.
În regiune, zlotul s-a depreciat iniţial de la aproape 4,46 la 4,5060 unităţi/euro, pentru ca apoi cursul să coboare la aproape 4,43 unităţi/euro, în timp ce forintul, după o depreciere de la 296,5 la 299,6 unităţi/euro, s-a scumpit la 296,1 unităţi/euro.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR marchează o apreciere a leului cu aproape 3 bani (0,83%), până la 3,2884 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,3158 lei/dolar.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a depreciat constant de la 1,2838 la 1,3045 dolari/euro, iar la 13:30, ora României, euro era cotat la 1,3024 dolari.




















































