Legea votului uninominal a fost depusă la Senat
Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal, iniţiat de Asociaţia ProDemocraţia şi asumat de parlamentarii PNL, PSD şi PD, a fost depus, azi, la Biroul Permanent al Senatului, iar
Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal, iniţiat de Asociaţia ProDemocraţia şi asumat de parlamentarii PNL, PSD şi PD, a fost depus, azi, la Biroul Permanent al Senatului, iar comisia pentru elaborarea Codului Electoral va lucra pe perioada vacanţei parlamentare.
Proiectul de lege este semnat de 114 deputaţi şi senatori ai PNL, PSD şi PD, în baza acordului politic convenit între cele trei formaţiuni politice. Potrivit proiectului, se va opta pentru sistemul de vot electoral mixt, iar unele dintre principalele prevederi se referă la reducerea numărului de parlamentari şi introducerea posibilităţii ca cetăţenii care trăiesc şi lucrează afară să fie reprezentaţi în Legislativ.
Reducerea numărului de deputaţi se va produce astfel: de la 332 deputaţi cât sunt în prezent vor fi 286 de deputaţi aleşi în 143 de Colegii Uninominale organizate în cele 43 de circumscripţii electorale existente, la care se adaugă deputaţii minorităţilor (cel mai probabil tot 18 cât sunt şi la ora actuală) şi alţi 4 deputaţi reprezentând românii din afara graniţelor (2 pe zona Europa, 2 pe restul regiunilor). La Senat, din cei 137 de aleşi vor fi 120, plus alţi 2 senatori reprezentând românii din afara graniţelor. Menţionăm că, până în prezent, voturile românilor din afara ţării erau contabilizate în circumscripţia Bucureşti, ei fiind reprezentaţi de parlamentarii de Bucureşti.





















































