Legea tacerii

Parlamentarii n-ar trebui sa se mai mire de ce credibilitatea lor in randul populatiei este atat de mica, de ce oamenii inchid televizorul cand ii vad in jalnice infruntari care continua spectacolul

Parlamentarii n-ar trebui sa se mai mire de ce credibilitatea lor in randul populatiei este atat de mica, de ce oamenii inchid televizorul cand ii vad in jalnice infruntari care continua spectacolul din Camera sau din Senat. Oamenii inteleg ca toata aceasta mascarada n-are nimic comun cu grijile, framantarile, nevoile lor, cei care i-au mandatat sa le reprezinte interesele in forul legislativ. Dl. Gheorghe P. Radu, din Urziceni, Ialomita, imi trimite o lista de legi, amendamente care ar fi trebuit adoptate, incepand cu simplificarea Parlamentului, care ar trebui sa devina unicameral, si continuand cu reducerea birocratiei, modificarea Legii electorale, reglementarea chestiunii revolutionarilor etc. E limpede ca nu se doreste abordarea unor asemenea probleme. Multi dintre cei ce au ajuns in Parlament si-au platit locurile respective cu bani grei (ceea ce n-ar mai fi posibil in conditiile votului uninomial), cum ar putea ei sa-si taie craca de sub picioare? Daca s-au vrut senatori si deputati inseamna ca au avut motive serioase. Sa zicem ca unii si-au dorit sa lucreze pentru binele cetatenilor. Cei mai multi insa s-au zbatut sa ajunga acolo pentru a-si promova propriile afaceri. Este locul din care se poate face trafic de influenta, se pot initia legi care sa lase portite, numai de ei stiute, pentru diferite escrocherii. Unii s-au dus in Parlament pentru a obtine imunitate. Observati cu cata indarjire se opun cu totii modificarii Constitutiei in sensul limitarii imunitatii la declaratiile politice, asa cum se intampla in toate tarile cu traditie democratica. La noi, imunitatea a fost gandita sa-i acopere in fata legii si pentru hotii, si pentru accidente de masina soldate cu pierderi de vieti omenesti. Este un abuz strigator la cer. Revenind la intrebarea cititorului nostru: de ce nu se adopta mai repede legile pe care le asteapta cetatenii - si, adaug eu, organismele internationale, in primul rand Uniunea Europeana - pot sa raspund foarte simplu. Domnii parlamentari au alte prioritati. Sunt preocupati sa-si voteze ceva mariri de diurne si indemnizatii, sa-si reinnoiasca parcul de limuzine, sa limiteze dreptul la informare al ziaristilor. Apropo de ziaristi, dl. Popa Mihai, din Bucuresti, imi reproseaza tonul folosit in editorialul "Orbecaind spre Europa", in care puneam in discutie demersul ministrului Apararii, Mircea Pascu, in chestiunea dreptului la replica. Nu voi relua argumentele din respectivul articol - pentru ce motiv suntem noi ingrijorati si respingem ideea unei legi speciale privind dreptul la replica. Ma mahneste ca cititorul nostru, oricat de draga i-ar fi actuala putere, nu intelege cat de greu ne va fi si domniei sale, si familiei, si tuturor cetatenilor tarii daca se va reusi, pe diferite cai, inclusiv prin proiectul ministrului Apararii, sa fie redusa la tacere presa independenta. Dreptul la replica, in forma in care este conceput de acest personaj sinistru, insotit de sanctiuni penale in Justitie, va insemna anihilarea oricaror critici la adresa puterii. Asta vrea dl. Popa Mihai? O lege a tacerii? P.S. Ii multumesc d-lui Ion Raileanu, din Bucuresti, pentru observatiile pertinente privind o anumita degradare a limbajului de presa. Este o chestiune mai generala, care merita toata atentia.